Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Gălăţeni la "Marşul pentru Basarabia", programat duminică, în Bucureşti

Vineri, 18 Octombrie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
În jur de 20 de gălăţeni şi brăileni, membri şi simpatizanţi ai Platformei Civice Acţiunea 2012, vor participa, duminică, la „Marşul pentru Basarabia” din Bucureşti. La manifestare sunt aşteptaţi membri din întreaga ţară. Cei care vor mărşălui vor purta un imens steag tricolor, de 1200 de metri pătraţi, pe care l-au confecţionat o sută de basarabeni, timp de trei săptămâni. „Marşul pentru Basarabia” se va desfăşura pe traseul Guvernul României (Piaţa Vic ...

Transilvania, destinaţia viitoare/ Clujul, cel mai primitor oraş din Europa

Duminică, 20 Octombrie 2013 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă n-ai păşit până acum pe meleagurile Clujului, atunci nu mai sta pe gânduri. Turiştii străini tocmai l-au votat ca fiind cel mai primitor oraş din Europa. Iată câteva argumente ca să îşi faci drum prin Transilvania. Istorie Dacă iei în consideraţie argumentul istoric, atunci ar trebui să ştii că, alături de Bistrița, Sibiu, Braşov, Sebeș, Mediaș şi Sighişoara, Clujul este una dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti care au dat numele german al Transilvani ...

Firmele de casting pentru copii fac victime şi în zona Galaţi-Brăila / Profit gras pe spinarea părinţilor

Vineri, 18 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Bani luaţi pe ochi frumoşi, cam la asta se reduce o afacere care înfloreşte pe spinarea părinţilor ademeniţi prin cuvintele „reclamă”, „câştiguri” şi „casting”, deşi internetul e plin de discuţii despre capcanele acestui gen de activităţi. Mulţi dintre gălăţenii care au trecut, vara aceasta, prin dreptul A-urilor de pe Brăilei, au sperat că micuţii lor vor deveni vedete, după cum le spuneau, pe stradă, reprezentanţii On Target Media. 59 de lei pentru o poză ...

Conferinţă internaţională cu ambasadorul Palestinei, vineri şi sâmbătă, la Galaţi

Joi, 17 Octombrie 2013 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Vineri şi sâmbătă, Universitatea „Danubius” găzduieşte o manifestare internaţională de excepţie, printre participanţi aflându-se şi Excelenţa Sa, Ahmad Bader Ibrahim Aqel, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al statului Palestina în România. În parteneriat cu Universitatea din Camerino (Italia), instituţia gălăţeană organizează ediţia 2013 a Conferinţei „Integrarea Europeană – Realităţi şi Perspective”, la care şi-au anunţat prezenţa peste 30 de pr ...

Constatări ale Protecţiei Consumatorilor Galaţi: Costiţă cu fasole, fără prea multă costiţă

Joi, 17 Octombrie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Dacă aţi cumpărat recent conserve de cârnaţi sau costiţă cu fasole şi nu prea aţi găsit carne înăuntru, atunci cu siguranţă puteţi să reclamaţi asta la Protecţia Consumatorilor, dacă mai aveţi bonul de la magazin. Într-o verificare făcută recent la comercianţii de oţet şi de conserve, comisarii de la Protecţia Consumatorilor Galaţi au găsit conserve mixte, care induceau ideea că ingredientul principal ar fi preparatul din carne. În realitate, acesta se regăsea în ...

Joi, la Galaţi, dezbatere despre calitatea învăţământului superior

Marți, 15 Octombrie 2013 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Invitaţi din ţară şi din străinătate vor dezbate, joi, la Galaţi, calitatea învăţământului superior european. În calitate de beneficiar al proiectului Dezvoltarea Sistemului European de Management al Calificărilor Universitare şi Valorificarea Competenţelor Informale, Universitatea „Danubius” organizează, alături de partenerii săi, conferinţa „Calitatea în Învăţământul Superior în România şi Europa”. Reprezentanţi ARACIS şi ai universităţilor partenere, d ...

Preselecţii pentru Balul bobocilor de la Universitatea "Dunărea de Jos"

Marți, 15 Octombrie 2013 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Liga Studenţilor Galaţi (LSG) caută boboci dezgheţaţi, talentaţi şi gata de aventură, pentru a-i face Miss şi Mister Boboc 2013! Anul acesta, balul de la Universitatea „Dunărea de Jos” va avea loc la începutul lunii decembrie, însă, până atunci, proaspeţii studenţi care vor să câştige râvnitele titluri vor ava parte de o pregătire extrem de interesantă. De la Ionuţ Dumitraşcu, preşedintele LSG, am aflat că studenţii de anul I sunt aşteptaţi la preselecţii, pe ...

Târg de joburi organizat la Universitatea „Danubius”

Marți, 15 Octombrie 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, începând cu ora 10,00, la Universitatea „Danubius” are loc un târg cu oferte de muncă, la care studenţii sau proaspeţii absolvenţi au oportunitatea să se angajeze la o companie naţională şi internaţională. În cadrul unui proiect cu fonduri europene, se organizează Ziua Carierei 2013, o manifestare ce cuprinde, pe lângă târgul de joburi, un workshop şi un concert. ...

Aproape învins de hepatită / Un gălăţean nu are bani de medicamente

Sâmbătă, 12 Octombrie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi admite cu greu starea în care a ajuns, gălăţeanul Ionel Irimia, în vârstă de 52 de ani, este aproape disperat. Este diagnosticat cu hepatită cronică virală B, iar pensia de boală de 450 de lei este mai mică cu aproape 150 de lei faţă de costul medicamentelor recomandate la ultima vizită la medicul de familie. Ionel Irimia nu mai are rude şi nu ştie la cine să apeleze, acum, într-o perioadă în care simte că boala îl învinge încet-încet. „Ultima reţetă este din ...

Se caută voluntari la plantat salcâmi

Duminică, 13 Octombrie 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Câteva sute de puieţi de salcâm urmează să fie plantaţi, luna aceasta, în zona-tampon situată între combinatul siderurgic şi ieşirea din oraş spre Brăila. Plantarea are loc duminică, 27 octombrie şi se desfăşoară într-un proiect implementat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu Ecopolis şi sprijinit de Dorna. Este vorba despre unul dintre cele opt proiecte de ecologizare şi plantare selectate dintre proiectele depuse de oameni din întreaga ţară în ...
Pagina 31 din 189