Preselecţii pentru Balul bobocilor de la Universitatea "Dunărea de Jos"

Preselecţii pentru Balul bobocilor de la Universitatea "Dunărea de Jos"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liga Studenţilor Galaţi (LSG) caută boboci dezgheţaţi, talentaţi şi gata de aventură, pentru a-i face Miss şi Mister Boboc 2013! Anul acesta, balul de la Universitatea „Dunărea de Jos” va avea loc la începutul lunii decembrie, însă, până atunci, proaspeţii studenţi care vor să câştige râvnitele titluri vor ava parte de o pregătire extrem de interesantă.

De la Ionuţ Dumitraşcu, preşedintele LSG, am aflat că studenţii de anul I sunt aşteptaţi la preselecţii, pe 28 şi 29 octombrie. Organizatorii promit că cele zece fete şi cei zece băieţi pe care îi vor alege în urma acestei etape vor trebui să treacă prin mai multe probe originale, timp de şase săptămâni. Probele rămân, deocamdată, o surpriză, dar studenţii mai mari promit că ele vor fi la fel de inedite precum cele din anii anteriori, când bobocii au făcut bungee jumping, au văzut ce înseamnă să fii jandarm sau au trăit puţin din "viaţa la ţară".

Chiar dacă tema balului din acest an nu ne-a fost dezvăluită, sigur este că studenţii din ligă vor celebra şi faptul că împlinesc 18 ani de la înfiinţare.

 

 

Citit 1829 ori Ultima modificare Marți, 15 Octombrie 2013 14:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.