Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) de când aştept să moldo/vin acasă, în moldo/vremea noastră cu opinci, unde s-aude moldo/iarna lungă: eu ning, tu ningi (încet) eu ning, tu ningi. mereu visez că voi găsi acolo (numai acolo) sanie şi cal, să lunecăm (de tot) spre moldo/vară, spre cercul nostru strâmb, extemporal, spre tot ce poate (azi) să mai însemne atunci, odată, veşnic, moldo/ieri - aici şi-acum suntem striviţi cu ceasuri mânate-n în gol ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) faceţi linişte, doamnelor şi domnilor,vă rog frumos, faceţi linişte şi veniţi mai aproape,veniţi cât mai aproape unul de altul,veniţi şi staţi cât mai aproape unii de alţii,vă rog să staţi, măcar acum, robi lângă roabe -acest spectacol este ultimul,ultimul din tot adâncul şi din tot înaltul,ultimul din viaţa dumneavoastră -veniţi chiar acum, nu aveţi nimic de câştigat,dar puteţi pierde ce (nu) aşteaptă ...

Sunt în Londra. Nu contează secunda, minutul, ora, ziua, săptămâna, luna, anul!... Aceste componente/dimensiuni ale timpului, inclusiv timpul, sunt nişte convenţii mizerabile şi fatale. Şi care privesc, zice-se, rolul şi rostul Universului pe Pământ şi al Pământului în Univers. Mă rog, aşa o fi, nu mă pot pune de-a doua cu Stephen Hawking, unul dintre cei mai deştepţi fizicieni de la Einstein, încoace! Aceste convenţii nu-mi pot pune piedică admirării în faţa şi în m ...

Din urmă, cam de la cincizeci de ani distanţă/depărtare, zmeul îmi face semne disperate să-l aştept, mă strigă să merg mai încet, vrea să mă ajungă şi să meargă şi el în lumea în care mă duc fiindcă trebuie să încep Aşteptarea. Cred că n-am văzut niciodată un zmeu aşa de grăbit şi de înspăimântat. Zadarnic se dă peste cap, că tot nu poate ieşi din starea de aproape om. Şi doar l-am avertizat să rămână ceea ce este din şi prin naştere! l-am avertizat c� ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) din gol - din plin s-aude cum bate veşnicia şi strigă prin adâncuri că-i singură şi vrea să vină lângă mine, la cuminecătură, sub sfeşnic, sub icoane... ori să mă duc la ea (!) (!) și strigă toată ziua, şi strigă toată noaptea, şi-i înţeleg dorinţa, durerea cea mai grea: nu poate fără mine, e gata să-nceteze din viaţă, şi vrea numai din lumânarea mea să-şi ia nişte lumină, să-şi ia nişte căl ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) am fost la mama - şade lângă tata:mi-au zis să stau cuminte şi încet,mi-au spus că veşnicia este gatasă-nceapă steaua altui nazareth (!)(!) am fost la tata - şade lângă mama:aşteptători şi blânzi ca doi plecaţisă-nceapă alt "si vis amari, ama"printre ne/muritori ne/vinovaţi (!)(!) am fost să-nflăcărez o lumânareînaltă de la cer până-n pământ -poate aud cum vede fiecaredacă mă ţin de suflet şi cuv� ...

Sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi sper ...

Constantin se apropie cu un aer dojenitor/tămăduitor, cu ochii mai mult la pasărea moartă, decât la mine!... Oare cum a venit? oare de unde a venit? oare cum a ieşit din moarte? ştiu sigur că a murit, fiindcă l-am văzut în sicriu, i-am tras clopotul, l-am condus până la biserică, până în groapă...! nu cred că mă înşel! el era mortul cel tânăr, de optsprezece ani! el este viul cel tânăr, de optsprezece ani, care se apropie de mine şi de izbânda mea! oare să-l fi impre ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) din ce în ce mai singur,poetul alunecă în braţele nopţii şi se înveleşte cu manuscrise (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul se visează îmbrăcat cu hainele de mire al memoriei (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul încetineşte pasul şi caută convorbiri literare cu morţii (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul vede cum i se lasă întuneric, din ce în ce mai întuneric (!)(!) poetul se suie pe scara de incendiu,cob ...

I-a sunat ceasul! I-a sosit clipa! Îi bate sfârşitul pe frunză! O fi ea calmă şi indiferentă, dar gata-i cu ea! S-a zis cu linia asta neagră, cu mirarea asta fără obraz! Morţii mamei ei de cioară!... Brusc şi sigur, eliberez săgeata din arc. Şi încep să mă uit la ea cum cară moartea spre vârful salcâmului, spre pârdalnica şi vajnica negresă cârâitoare. N-are cum să zboare mai mult de o secundă până la sfârşitul ciorii!... Şi mă uit! şi nu-mi vine să cred ochil ...