* Noul stat va începe să lucreze din 12 septembrie, iar cei care se simt măcar oleacă daci pot adera la proiect oricând, acasă la unul dintre membrii fondatori Deşi poate părea greu de crezut, un grup de gălăţeni a intrat în luptă cu statul român, într-o acţiune pe cât de curajoasă, pe atât de surprinzătoare, respectiv „de fondare, de constituire, de întemeiere şi de înfiinţare a statului Dacia, democratic şi social”. Deşi nu am înţeles care este diferenţa în ...

Cât a INVESTIT statul, anul trecut, în lucrări de desecare

Marți, 24 Iunie 2014 12:00 | Publicat în SATUL
Mult prea puţini bani au venit, în cursul anului trecut, de la bugetul de stat, pentru realizarea de investiţii în domeniul îmbunătăţirilor funciare din Galaţi. Mai exact, potrivit raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) pentru anul trecut, s-au alocat, pe baza ordinului de ministru nr.984/20.12.2007, 250.000 lei pentru reabilitarea staţiilor de desecare SPE Lieşti, SPE 2-1, SPE 3-1, SPE 4-1, SPE Valea Gerului – Lunca Siretului. Din aceş ...
Potrivit unui top realizat de economica.net, Galaţiul e pe locul 16 în ţară într-un top în care judeţele sunt ierarhizate în funcţie de contribuţia la bugetul de stat. Am plătit 1.735 de milioane de lei, în 2013, şi suntem depăşiţi de: Bucureşti (30.416 milioane lei), Constanţa (5.968 milioane lei), Cluj (4.322 milioane lei), Ilfov (3.960 milioane lei), Timiş (3.857 milioane lei), Prahova (2.974 milioane lei), Braşov (2.677 milioane lei), Iaşi (2.350 milioane lei), Bihor (2. ...

Tâlhărie prin impozite şi taxe

Marți, 11 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Urăsc taxele! Mă simt jumulit de fiecare dată când mă uit pe fluturaşul de salariu şi văd că statul ia de la firmă tot atât cât iau eu, cel ce-şi consumă jumătate din viaţă muncind. Mă enervează la culme ştirea că noi, românii, plătim cele mai mari impozite (însumate) pe salarii din Europa. Cota unică e o doar o şmecherie propagandistică. În realitate, statul dublează cheltuielile cu salariile ale oricărei firme, prin tot felul de contribuţii, taxe şi alte bazacon ...
Şapte milioane de lei ar trebui să acorde Ministerul Agriculturii pentru un sistem naţional antigrindină şi creştere a precipitaţiilor. Cele mai mari sume vor merge către Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, iar pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania se vor aloca 2,4 milioane lei. ...

Unde spun fermierii gălăţeni că trebuie investit

Miercuri, 19 Februarie 2014 00:00 | Publicat în SATUL
Prea puţine sunt şansele ca ceva să se mai schimbe radical în noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Evident, parte dintre nevoile agriculturii şi industriei noastre rurale vor rămâne neacoperite. În schimb, altă parte va fi mai bine finanţată decât a fost până acum. Cel mai bine ştiu unde ar fi trebuit să se ducă banii de fermierii şi managerii de exploataţii agricole care au nevoie de acele investiţii. „Din punctul meu de vedere, două sunt capitolele către ca ...

Statul, un patron prost de bun

Vineri, 04 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vreau, nu vreau, mă întorc la o idee mai veche: e tare bine să lucrezi la stat. Eu una, n-am făcut asta decât şase luni, dar, în perioada petrecută acolo, ceea ce mă înnebunea era exact intervalul în care nu mai aveam nimic de făcut şi totuşi nu puteam pleca acasă, fiindcă programul era până la 16.30. Compania cu pricina este în prezent pe autofinanţare şi nu-i merge rău, aşa că bănuiesc eu că nu prea mai are nimeni program aşa lejer acum. Şi totuşi, aceia dintre fo ...
Ultimul transport cu ajutoare de la rezervele de stat a ajuns sâmbătă în judeţul Galaţi. Sinistraţii au primit, printre altele, paturi şi saltele, iar, în acest moment, necesarul de cazarmament pentru gălăţenii devastaţi de ape este acoperit, potrivit county-managerului Consiliului Judeţului, Costel Fotea. „Nu avem cuvinte să le mulţumim celor care şi-au arătat solidaritatea. De la Cudalbi, de exemplu, ni s-au solicitat 600 de saltele. Nu au mai avut nevoie, ulterior, deoarec ...
I-am întrebat pe gălăţeni ce părere au despre faptul că cele mai multe societăţi de stat au intrat în faliment. Oamenii sunt de părere că neglijenţa şi furtul sunt principalii factori care au generat dezastrul economic. Antonel Buhoci, 64 de ani, pensionar : „Eu am lucrat ca gestionar, dar înainte nu exista aşa ceva. Îţi era frică să iei ceva din întreprindere. Legea se respecta, era aspră, nu ca acum. Am avut patru colegi care au făcut puşcărie din acest motiv. Politic ...

„Vor să desfiinţeze ţăranul român!”

Joi, 21 Februarie 2013 06:00 | Publicat în SATUL
De acord sunt atât fermierii care trăiesc şi muncesc în mediul rural, cât şi orăşenii care fie au rude la ţară, fie află informaţiile din presă: ţăranul român nu este susţinut nici de stat, nici de Uniunea Europeană. Se dau subvenţii, adesea cu întârziere, dar mai ales în ani agricoli slabi, cum a fost cel trecut, şansele unui fermier fără prea mare cheag de a-şi menţine exploataţia agricolă pe linia de plutire sunt destul de mici. Introducerea unui nou impozit pentr ...
Pagina 12 din 13