Planul actualizat de reorganizare a combinatului siderurgic Liberty Galați, realizat de administratorul concordatar, își propune să adune, până pe 4 august, mai multe voturi favorabile din partea celor aproape 1.000 de creditori chirografari, dar să obțină și „votul de încredere” al ANAF, instituție care a votat negativ, de două ori până acum, planul inițial. Nu în ultimul rând, noul plan anunță o finanțare suplimentară în valoare de 100 milioane de euro, din partea acționarului majoritar, pentru a acoperi necesarul de lichiditate din acest an.
„Viața liberă” a intrat în posesia noului plan de reorganizare propus de administratorul concordatar al Liberty (consorțiul format din Euro Insol și Sierra Quadrant). Față de planul inițial, documentul actualizat prevede câteva schimbări semnificative, o parte dintre ele vizându-i pe creditorii chirografari, adică firmele care dețin creanțe fără nicio garanție de plată. Aceștia sunt prestatori de servicii, furnizori de materii prime, de materiale, de utilități, care au susținut activitatea Combinatului și care au de recuperat sume pornind de la câteva mii de lei până la zeci și chiar sute de milioane de lei.
Plățile către chirografari, de la 10 la 25%, începând din anul al doilea
Primul plan de reorganizare prezentat prevedea ca acești creditori chirografari să primească numai 10% din creanțele pe care le dețineau, în anul al patrulea al reorganizării. Noul plan, ce urmează să fie prezentat tuturor creditorilor în zilele următoare, propune plata unor sume majorate pentru chirografari, de la 10 la 25%, și cu doi ani mai devreme. Adică, plata să înceapă în anul al doilea.
„Prin prezenta modificare, se menține un grad de îndestulare de 100% pentru creanțele care beneficiază de drepturi de preferință, creanțele salariale, creanțele bugetare, iar creanțele creditorilor indispensabili sunt de asemenea plătite în procent de 100%”, se afirmă în documentul intrat în posesia „Vieții libere”.
De asemenea, „în privința categoriei de creanțe chirografare se aduc modificări față de Planul de restructurare nr. 404/05.05.2025, în sensul că prin prezenta modificare creditorii chirografari beneficiază de distribuiri de sume reprezentând 25% din totalul creanței afectate, față de programul de plată din Planul de restructurare nr. 404/05.05.2025 care stabilea în privința acestora distribuiri de sume reprezentând 10% din totalul creanței afectate. De asemenea, această categorie beneficiază de distribuiri de sume începând cu anul 2 din plan”, conform documentului, care evidențiază acest aspect drept „o îmbunătățire substanțială a tratamentului aplicat acestei categorii de creditori”.
Neoficial, dacă indicatorii economici se vor îmbunătăți, plățile către creditorii chirografari ar putea urca chiar și până la 50%.
Motivele care au dus la actualizarea planului de reorganizare
„Sub aspect juridic, o primă justificare a actualizării o constituie recalificarea unor creanțe bugetare în categoria celor neafectate. În acest sens, ulterior depunerii planului de restructurare nr. 404/05.05.2025, debitoarea a beneficiat de două decizii administrative relevante, care instituie mecanisme legale de plată eșalonată a obligațiilor fiscale. Astfel, prin Decizia nr. 9067 din data de 25 iunie 2025 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a fost menținută valabilitatea unei eșalonări în cuantum de 89.396.910 lei pe o perioadă de 41 de luni, iar pentru diferența de 134.290.353 lei a fost instituită o înlesnire la plată pe o durată de 90 de zile. În mod similar, prin Decizia nr. 101684 din 13 iunie 2025, Primăria Municipiului Galați a acordat o eșalonare pe o perioadă de patru ani pentru suma de 30.549.066,07 lei reprezentând obligații bugetare locale. În temeiul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aceste creanțe beneficiază de un regim special, fiind considerate neafectate, întrucât vor fi achitate conform documentelor fiscale emise, fără a fi supuse mecanismelor de restructurare propuse în plan.
Un al doilea element de fundamentare îl constituie recepționarea, la data de 14 iulie 2025, a tabelului preliminar al creanțelor aferente procedurii de faliment deschisă în Belgia împotriva sucursalei Liberty Galați din Liege, în temeiul art. 41 din Regulamentul (UE) 2015/848. Potrivit datelor comunicate de lichidatorul desemnat, valoarea creanțelor din cadrul procedurii de faliment deschisă împotriva sucursalei Liberty Galați din Liege s-a modificat substanțial.
Având în vedere că în Planul de restructurare 404/ 05.05.2025 se prevedeau distribuiri de sume reprezentând creanțe salariale și creanțe bugetare astfel cum acestea erau evidențiate la acel moment, ținând cont că în prezent valoarea acestora s-a diminuat, diferența astfel rezultată se impune a fi distribuită celorlalte categorii de creditori, în ordinea prevăzută de Legea 85/2014”, se afirmă în documentul citat.
Economii de peste 13,4 milioane de euro
În document se afirmă că „Liberty Galați a depus eforturi substanțiale pentru repornirea fluxului de producție și optimizarea resurselor financiare, într-un context operațional complex și tensionat. Aceste eforturi au condus la obținerea unor economii directe semnificative, care contribuie în mod real și cuantificabil la sustenabilitatea planului propus.
În perioada analizată, s-au făcut economii ce depășesc suma de 13.400.000 de euro, rezultate din renegocierea contractelor pentru achiziția de materii prime (cocs metalurgic, fier vechi etc.), a contractelor de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale și fluidelor criogenice, iar în domeniul serviciilor industriale și suport, prin internalizarea activităților, renegocierea contractelor de mentenanță, piese de schimb și materiale refractare.
Având în vedere toate cele anterior expuse, actualizarea Planului de Redresare nr. 404/05.05.2025 este nu doar justificată, ci imperativă”, se afirmă în document.
Gupta vine cu bani „de acasă”
În finalul documentului citat, administratorul concordatar al Combinatului anunță și o finanțare suplimentară din partea acționarului majoritar: „Acționarul majoritar al Liberty Galați va pune la dispoziția societății, până la finalul anului 2025, o linie de finanțare suplimentară în cuantum de 100 milioane de euro, pentru a acoperi necesarul de lichiditate previzionat al societății, rezultat atât din activitatea operațională curentă, cât și din modificările aduse Programului de plată a creanțelor”.
Planul actualizat va fi prezentat creditorilor, care vor avea la dispoziție zece zile pentru a-și da votul. Se speră că și ANAF va vota favorabil, pentru că s-au făcut toate modificările cerute, conform surselor noastre. Cu voturile astfel obținute, pe 4 august se va merge la Tribunalul Galați, care va decide soarta combinatului siderurgic.