Limba şi cultura română în context naţional şi european

Limba şi cultura română în context naţional şi european
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Facultatea de Litere - Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, împreună cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Chişinau, Republica Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale din Republica Moldova, având partener Biblioteca Judeţeană "V. A. Urechia" din Galaţi, organizează pe 26-27 octombrie conferinţa internaţională "Lexic comun/ Lexic specializat", cu tema "Limba şi cultura română în context naţional şi european: evaluări şi perspective la Centenarul Unirii". Aflată în prezent la a unsprezecea ediţie, manifestarea se adresează cercetătorilor în domeniul ştiinţelor limbii, al literaturii, al istoriei, al sociologiei, al istoriei culturii şi civilizaţiei, oferindu-le acestora un cadru oficial de dezbatere a problemelor complexe pe care le ridică perspectiva pluridisciplinară asupra aspectelor care individualizează limba şi cultura naţională în cadrul culturii şi identităţii europene, cu afirmarea principiului unităţii în diversitate. Temele abordate vor fi: Lingvistica comparată şi contrastivă, istoria lingvisticii, lexicologie, semantica lexicală, istoria limbii, sociolingvistică, pragmalingvistică; Istoria culturii şi a civilizaţiei; Istoria ideilor şi istoria mentalităţilor; Critică, teorie şi istorie literară, literatură comparată; Istoria presei, jurnalism şi comunicare; Psihologie şi pedagogie, didactică.

Citit 1218 ori Ultima modificare Luni, 08 Octombrie 2018 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.