Elevii de clasa a VIII se pot înscrie, începând de astăzi, 3 iunie, la examenul de Evaluare Națională. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, înscrierea durează până pe 7 iunie, zi în care absolvenţii de gimnaziu vor termina cursurile. Pot susţine examenul din cadrul Evaluării Naţionale 2019 atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât şi cei din învăţământul particular. Examenul va debuta pe 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, urmând ca pe 20 iunie să aibă loc testul la Matematică. Pe 25 iunie, până în ora 12,00, trebuie afişate rezultatele iniţiale. În aceeaşi zi, între orele 14,00 şi 20,00, candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii. Rezultatele după recorectarea tezelor vor fi făcute publice pe 29 iunie. Ponderea la admiterea la liceu a notelor de la Evaluarea Naţională este 80 la sută, restul de 20 la sută fiind reprezentat de media generală a celor patru ani de gimnaziu.
Încep înscrierile pentru Evaluarea Naţională Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: