Soft pentru pregătirea viitorilor criminalişti

Soft pentru pregătirea viitorilor criminalişti
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi are în dotare un aparat nou, cu un soft care reuşeşte să înregistreze cele mai mici schimbări în comportamentul uman, atunci când un individ este supus unui tir de întrebări, fie el de tip interogatoriu sau interviu.

“Face reader” analizează şi cuantifică expresiile faciale ale subiectului interogat, pe seturi de întrebări, oferind expertului care interpretează datele informaţii precise care să-l ajute să depisteze comportamentul simulat. “Softul se poate combina cu aparatul de tip poligraf şi are meritul că înregistrează şi suprinde simultan mai mulţi indicatori (acte ratate, gesturi imperceptibile, evazivitate, tensiune, voice stress etc). Practic, oricât de bine pregătit ar fi, un expert nu poate înregistra mai mult de 1-2 indicatori care să-l conducă spre concluzia că cel întrebat nu spune adevărul. Softul nostru permite înregistrarea şi cuantificarea tuturor indicatorilor, oferind şi o probabilitate statistică. În plus, pentru că interviul e înregistrat, expertul poate reveni asupra imaginilor de fiecare dată, analizând mai bine comportamentul subiectului şi astfel formându-şi o opinie mult mai exactă”, a explicat psiholog Vlăduţ Adrian, expert în folosirea “Face reader”.

Prin această achiziţie, conducerea facultăţii îşi doreşte să ofere studenţilor de la licenţă şi de la masterat o pregătire atât teoretică, cât şi practică la cele mai înalte standarde, în beneficiul angajatorilor. Softul se va utiliza cu succes în cadrul cursurilor pentru masteranzii de la Programul Ştiinţe penale şi criminalistică sau Carieră Judiciară, va permite şi dezvoltarea unei componente de cercetare în domeniu, dar va putea fi folosit, la cerere, şi de către oamenii legii, procurori, criminalişti cu state vechi sau chiar angajatorii din administraţia publică sau cei de la resurse umane, pentru anumite posturi-cheie.

Citit 1039 ori Ultima modificare Marți, 15 Octombrie 2019 09:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.