30 de ani de la căderea comunismului marcaţi la CNVA
Foto: NapocaNews

30 de ani de la căderea comunismului marcaţi la CNVA
În foto, istoricul Marius Oprea
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" continuă, luni şi marţi, proiectul cultural "Interferenţe culturale - întâlniri alexandrine". De această dată, tema dezbaterilor se leagă de împlinirea a trei decenii de la căderea regimului comunist din România, aflăm de la organizatorul evenimentului, prof. dr. Ion Cioroiu.

Astfel, luni, 25 noiembrie, de la ora 12,00, în cancelaria şcolii, urmând dezbaterea din aulă, invitat este istoricul Marius Oprea, fost director şi fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care declara că fostul comunism s-a privatizat de fapt.

Marţi, 26 noiembrie, la aceeaşi oră şi în acelaşi spaţiu, invitat va fi Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, care susţine că mortalitatea foştilor deţinuţi politici este de 300 pe lună şi deplânge faptul că, deşi făuritorii României Mari au ajuns în temniţele comuniste, foştii deţinuţi politici nu au fost ascultaţi cu ocazia Centenarului! Pe când era tânăr, Bjoza a fost arestat în urma apartenenţei la organizaţia anticomunistă "Garda Tineretului Român" din Braşov, care dorea "înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei" şi condamnat, în 1958, la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.

În foto, galerie. Istoricul Marius Oprea (sursa, Oradea.ro). Foto 2. Preşedintele A.F.D.P.R., Octav Bjoza (sursa, G4Media.ro):

Citit 1337 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2019 14:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.