Primul vernisaj al juniorilor de la Universitate

Primul vernisaj al juniorilor de la Universitate
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

140 de creaţii ale cursanţilor celor două module de la Universitatea Junior au fost expuse săptămâna trecută în holul mare al instituţiei. Pe de o parte au fost lucrări de grafică în format tradiţional, iar pe de altă parte au fost compoziţii de artă digitală. Expoziţia va rămâne pe simeze până la sfârşitul anului, când lucrările vor participa la o licitaţie, iar banii obţinuţi vor fi donaţi unor micuţi aflaţi în dificultate. “Încercăm în semestrul II o colaborare cu o revistă de benzi desenate, ce va fi publicată internaţional, la care cursanţii noştri vor putea să colaboreze”, a declarat Ioan Mitrofan, iniţiatorul Universităţii Junior. Din semestrul II, cei interesaţi vor putea urma alte două module în cadrul acestui proiect: design 3D de produs şi web design. “Vrem să ţinem copiii aproape de Universitate, să le arătăm că suntem o instituţie prietenoasă, să ni-i creştem şi să îi învăţăm lucruri utile. Îi felicit pe primii noştri absolvenţi pentru munca depusă, pe părinţi - că le-au fost aproape - şi pe profesori pentru răbdare şi talent”, a declarat prof. dr. Silvius Stanciu, prorectorul Universităţii. “Mulţumesc pentru posibilitatea de a le arăta cursanților noţiuni de artă plastică, e o şansă pe care eu nu am avut-o în copilărie, mă bucură enorm că avem lucrări bune, care ne pun pe gânduri, că avem copii talentați și foarte muncitori, care asimilează cu ușurință noţiunile academice pe care noi le-am transpus într-un limbaj adecvat”, a declarat Tudor Şerban, profesorul de la Arte. Alte programe pentru juniori sunt în curs de acreditare. Este vorba de: Masterchef Junior, Robotică pentru copii, Dans şi alte mişcări sportive sau Micul Antreprenor. Cei mai buni cursanţi ai Universităţii Junior au fost premiaţi pentru lucrările lor, toţi au primit diplome, iar la final s-au bucurat de pizza, suc şi dulciuri oferite de sponsori.

Citit 1054 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2019 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.