O gălăţeancă, premiată pentru excelenţă academică în străinătate

O gălăţeancă, premiată pentru excelenţă academică în străinătate

Alături de părinţi, la absolvirea Universităţii Cambridge
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)
1 comentariu

Am scris despre Roxana Dumitriu în urmă cu trei ani, când a fost admisă la Universitatea Cambridge şi îmi povestea atunci că peste zece ani se vede lucrând la o firmă foarte cunoscută, gen Google, la Londra. Iată că abia a terminat anul trecut facultatea, specializarea Computer Science, iar realizările sale sunt deja uimitoare.  

Recent a primit Premiul "Studentul Român al Anului din Europa" la a noua ediţie a Galei pentru Excelenţă Academică în Străinătate, organizată anual de Liga Studenţilor Români din Străinătate. În cei trei ani petrecuţi la Cambridge a avut o evoluţie deosebit de frumoasă, fiind nu numai unul dintre cei mai buni studenţi de la specializarea urmată, ci ocupându-se şi de soarta altor colegi români, oferindu-le o "casă departe de casă", ea ocupând funcţia de preşedinte al Societăţii Studenţilor Români de la Cambridge. 
"Cambridge a fost pentru mine cea mai mare provocare, dar şi cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat până acum. Mi-am depăşit limitele, am crescut şi m-am maturizat. Am învăţat că nimic nu este imposibil, dar şi că nimic nu vine gratuit. Am cunoscut oameni geniali, care m-au inspirat şi m-au determinat să aspir să devin cea mai buna versiune a mea. Cambridge este o universitate grea, cu o singură sesiune, care cuprinde toată materia acumulată în acel an. Sesiunea şi examenele în anii universitari au fost un exerciţiu de disciplină, dar şi de putere mentală de a continua până la final. Sunt o fire ambiţioasă şi muncitoare, iar tot efortul depus mi-a fost răsplătit prin calificative maxime în anii II şi III (“First Class”)", povesteşte Roxana despre anii de studenţie. 
Nu numai că a fost printre cei mai buni studenţi, dar şi lucrarea sa de absolvire a reuşit să-i uimească pe profesori, fiind considerată una dintre cele mai bune din anul respectiv, o cercetare revoluţionară despre cum se poate folosi inteligenţa artificială în depistarea bolii Parkinson pe baza imaginilor RMN. 
"Lucrarea mea a primit “Prize of Excellence for Highly Commended Dissertations” și s-a clasat în topul celor mai bune opt lucrări de licență din Departamentul de Computer Science al Universității Cambridge. Lucrarea mea de licenţă explorează şi compară diverşi algoritmi inteligenţi care ar putea fi folosiţi în recunoaşterea bolii Parkinson din imagini RMN şi pentru a stabili severitatea bolii. Aceşti algoritmi caută tipare în grosimile corticale şi volumele diferitelor arii ale creierului (extrase din imaginile RMN) şi creează modele matematice care să identifice particularităţi ale pacieţilor diagnosticaţi cu Parkinson. Mi-am ales această lucrare, pentru că am văzut-o ca pe o oportunitate de a-mi folosi cunoştinţele tehnice ca să-i ajut pe ceilalţi, iar acest lucru m-a făcut să lucrez de plăcere, şi nu dintr-o obligaţie. Poate că acesta a şi fost motivul pentru care a fost apreciată de tot departamentul", mai spune Roxana.

Un job care o poartă prin toată lumea

Visul ei când a venit să studieze la Cambridge a fost să lucreze la o companie de renume internaţional. Şi-a atins acest ţel încă de pe băncile facultăţii, deoarece vacantele de vară le-a petrecut la Google, făcând internship-uri la Munchen şi la Londra. A lucrat la două proiecte foarte provocatoare care i-au lăsat deschise uşile pentru angajare după terminarea studiilor. Cu toate acestea, Roxana a ales altceva: "După facultate am decis să nu ma întorc la Google, ci să mă alătur echipei Palantir din Londra, o altă companie americană cu sediul în Silicon Valley. Mi-am dorit un loc de muncă în care să îmi pot folosi abilităţile în relaţionarea directă cu oamenii. Acum lucrez la proiectul Skywise în parteneriat cu Airbus, ce doreşte să revoluţioneze industria aviatică prin tehnologie. Prin Skywise, companiile aeriene pot să îşi vizualizeze și să analizeze toate datele, de la defecte tehnice, la programul de zbor, la datele senzorilor de la cutia neagră a aeronavelor, indiferent de scară. Fiecare companie aeriană este diferită, iar rolul meu este să lucrez direct cu clienţii pentru a le personaliza modul în care utilizează Skywise şi pentru a le maximiza eficienţa. În fiecare săptămână mă poţi găsi în alt colţ al lumii".
Tot în interviul pe care i l-am luat în urmă cu trei ani îmi spunea că în 20 de ani se vede chiar revenind în România, pentru a aplica cele învăţate în ţara ei. Nu a renunţat nici acum la acest gând: "Încă mă văd revenind în România în viitor, însă încerc să nu îmi planific prea mult viitorul. Vreau să mă bucur de moment, de tot ce îmi oferă viaţa acum, să învăţ cât mai mult şi să mă dezvolt, atât pe plan profesional, cât şi personal".

Citit 11003 ori Ultima modificare Vineri, 17 Ianuarie 2020 00:16

1 comentariu

  • postat de Ion Joi, 16 Ianuarie 2020 21:49 109.166.128.*** Link la comentariu
    0
    3

    Verificare Captcha? S-a dus anonimatul! Măcar dacă ar merge! Trei comentarii am incercat să scriu, sunt d'le un robot pentru că n-am considerat că o bară pe care se află dispuse 2 semafoare nu reprezintă și ea un semafor!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.