Peste 300 de locuri libere la liceu în etapa a doua

Peste 300 de locuri libere la liceu în etapa a doua
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Inspectoratul Şcolar Galaţi a publicat lista locurilor libere la a doua etapă de Admitere la liceu 2020. Au fost scoase şi locurile libere speciale rămase de la admiterea romilor şi a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), pentru cei peste 200 de elevi nerepartizaţi în prima etapă, 28 dintre ei cu medii peste 8,00. Prin urmare, sunt în total 320 de locuri, dintre care 138 sunt cele speciale pentru romi neocupate, 13 pentru elevii cu CES şi 169 eliberate de cei care nu şi-au depus dosarul pentru confirmarea admiterii din etapa I. Lista lor poate fi consultată pe site-ul isj.gl.edu.ro. 

Conform calendarului, în perioada 25-30 iulie se completează fişele cu opţiuni. Admiterea se face în ordinea mediilor şi a opţiunilor, cu precizarea că se respectă ultima medie de admitere cu care s-a intrat în prima etapă. Adică, un elev cu 8,60 nu va putea fi admis pe locurile de la CNVA, chiar dacă sunt libere, pentru că la acest liceu s-a intrat cu medii mai mari.

Citit 2082 ori Ultima modificare Vineri, 24 Iulie 2020 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.