Ne-am bucurat cu toţii de Ziua Naţională de Lectură, care ne-a oprit din iureşul zilnic al activităţilor de predare-învăţare-evaluare şi ne-a făcut să ne reîntoarcem la comunicarea mai subtilă de care uitasem: lectura de plăcere. Dar ce mai fac bibliotecile şcolare? Cum au supravieţuit şi s-au reinventat în această perioadă a pandemiei, cum au învăţat lucruri noi, s-au adaptat, sincronizat, teribilizat pentru a funcţiona, frumos, creativ, inteligent, fantastic şi educativ? Bibliotecile şi bibliotecarii nu numai că au supravieţuit, dar au strălucit, au adus profesia la nivelul secolului al XXI-lea. Au devenit utilizatori de platforme interactive, biblioteci virtuale, softuri de ultimă generaţie. Creatori de softuri, la rândul lor. S-au perfecţionat prin cursuri de nivel naţional şi internaţional. Ce a rămas în secolul al XX-lea? Biblioteca în sine, fondul de carte. A rămas neschimbat, la fel de bătrân şi prăfuit ca acum 30 de ani. Cum să mai încurajezi lectura, să spui că este o carte frumoasă, când pui pe masă acelaşi volum cu hârtie îngălbenită şi coperta roasă de timp? Şi nu este deloc frumoasă, şi nu inspiră, şi nu provoacă. Legea de sărbătorire la 15 februarie a Zilei Lecturii Naţionale vine să tragă un semnal de alarmă asupra analfabetismului şi analfabetismului funcţional. Dar nu este de ajuns. Parcă suntem într-o buclă a timpului, a formei fără fond maioresciene, respectiv, fără fond de carte. Avem profesionişti în şcoli care reinventează continuu actul didactic, se reinventează pe ei înşişi, aplecându-se cu dragoste spre copii. Dar nu este suficient. Trebuie fond de carte nou. Bibliotecile trebuie finanţate. Bine ar fi ca odată cu sărbătoarea şi Legea, la fiecare 15 februarie, să ajungă în şcoli şi fonduri cu destinaţie clară pentru fondul de carte de la bibliotecă.
Ziua Naţională a Lecturii fără fond de carte în biblioteci Scris de Prof. Alexandrescu Elvira, bibliotecară la Colegiul Naţional "Costache Negri", Galaţi
Mai multe din această categorie:
