Ecoprovocarea, o punte între CNVA și Grădinița Nr. 7

Ecoprovocarea, o punte între CNVA și Grădinița Nr. 7
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Preșcolarii de la Grădinița Nr. 7 și Ecoambasadorii de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" sunt colaboratori în proiectul național Ecoprovocarea 2022, secțiunea amenajări de spații verzi. Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 este reprezentată legal prin director prof. pentru învățământul preșcolar Alina-Aida Coropcianu și prof. pentru învățământul preșcolar Emilia Savin, coordonator al echipei de amenajare de spații verzi, iar Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, prin directorii prof. Romeo Zamfir și prof. Elena Corcăcel, dar și prin inițiatoarea și coordonatoarea proiectului.

Mobilizarea eficientă, comunicarea și implicarea părinților au făcut ca spațiile verzi ale grădiniței și locurile de joacă să prindă și mai multă culoare. 100 de preșcolari, 14 liceeni, 15 cadre didactice, 12 membri ai personalului auxiliar și 20 de părinți și bunici s-au strâns în curtea grădiniței pentru a dovedi, încă o dată, că omul sfințește locul. Echipați în combinezoane pentru pictură murală, liceeni au decorat peretele în culorile copilăriei, în timp ce cadrele didactice și părinții s-au ocupat de suporturile pentru flori, de grădinița florală și de plantări. Preșcolarii s-au prins în jocul artistic și au pictat butucii, elementele decorative, măsuțele din lemn și căsuțele de povești.

A fost o lecție de viață despre responsabilitate, convivialitate, hărnicie, creativitate ingenuă a preșcolarilor, tradiție românească de a primi oaspeții cu o felie de colac, sare și voie bună. Cei mari au fost întâmpinați de colegii lor mai mici în costum popular, iar la plecare au primit din partea corpului profesoral doi brazi, semn al verticalității și al trăiniciei!

La crearea acestei afinități între vârste au conlucrat voluntarii grădiniței: Aurelia Antohi, Anca Butur, Georgiana Chirilă,  Nicoleta Gheorghe, Claudia Lare, Nicoleta Mohonea, Mirela Oancea, Ramona Oprea, Adelina Pădurescu, Roxana Sorescu, Alexandrina Spînu, Ilinca Tiron, Iralia Vasile, personalul auxiliar, părinți, bunici. Echipa de Ecoambasadori și voluntari ai colegiului a fost compusă din următorii elevi de la clasa a XI-a G: Fătu Andra, Mihai Ecaterina, Mihăilă Mario, Mușat Lăcrămioara, Nawadia Ecaterina, Nedelcu Andreea, Nicolau Iris, Patriche Alexandra, Pintilie Crina, Popa Lucian, Racoviță Cătălina, Schin Radu, Stoicescu Iulia și Tașcă Alexia.

Citit 1186 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2022 23:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.