Combaterea ştirilor false, premiată cu tehnică pentru Bibliotecă

Combaterea ştirilor false, premiată cu tehnică pentru Bibliotecă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Evenimentul „Identificarea și evitarea știrilor false. Siguranța pe internet”, organizat de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos”, cotidianul „Viața liberă”, Asociația „Prietenie și Integrare” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a fost premiat.

Campania Națională de Educație și Incluziune Digitală „Hai pe net!” (11-15 aprilie 2022), susținută de Fundația EOS, a fost o competiţie în care li se cerea centrelor digitale partenere să organizeze în mod creativ activități de incluziune digitală pentru membrii comunității, pe care să-i înveţe cum să folosească mai eficient tehnologia. Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați a participat și ea, în calitate de partener, câștigând unul dintre cele 10 premii oferite la nivel național.
Premiul constă în cinci tablete cu tastatură și mouse wireless, care vor fi utilizate de Bibliotecă în viitoare activități de training pentru gălățeni și nu numai.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a organizat întâlnirea „Identificarea și evitarea știrilor false. Siguranța pe internet”, la care au participat 36 de elevi din clasele IX-XII de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galați, însoțiți de profesoara Nicuța-Ardeleanu Blaga. Invitații speciali au fost Anca Spânu, redactor-șef adjunct al cotidianului „Viața liberă”, conf. univ. dr. Cătălin Negoiță, în cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați și președinte al Asociației Române de Istorie a Presei, precum și comisarii Rodica Mocanu și Andrei Viorel Butoiu, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați – Biroul Siguranță Școlară.
Tinerii au aflat ce sunt știrile false, de ce sunt acestea răspândite, cum se pot proteja de informații eronate și, bineînțeles, cum să se informeze din surse sigure. Cătălin Negoiță și Anca Spânu le-au explicat elevilor cum ne sunt influențate viața și societatea prin intermediul informațiilor false, cât de periculoase sunt acestea (în unele cazuri chiar mortale) și cum pot fi ele identificate. Invitații le-au oferit tinerilor exemple concrete (redactorul-șef adjunct al cotidianului ”Viața liberă” a făcut, special pentru elevi, o prezentare care a arătat care este diferența între a fi informat și a fi dezinformat).           

Citit 811 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Mai 2022 20:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.