Se deschid cluburile de vacanţă la Bibliotecă

Se deschid cluburile de vacanţă la Bibliotecă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" organizează, la sediul central din strada Mihai Bravu nr. 16, în perioada vacanței de vară, două cluburi și o tabără de creație. "Clubul Curioșilor", dedicat copiilor cu vârste între 6 şi 14 ani, se va desfășura în fiecare zi de miercuri, de la ora 10,00, din 6 iulie până pe 31 august, iar "Cafeneaua culturală", dedicată adolescenților (14-18 ani), se va desfășura în fiecare zi de joi, de la ora 10,30, în perioada 7 iulie - 1 septembrie. "Tabăra de creație" este pentru toate vârstele şi va avea loc în fiecare marți, de la ora 10,30, în perioada 12 iulie - 30 august 2022.

Vor fi sesiuni demonstrative de karate tradițional, cum se acordă primul ajutor, dezbateri, sesiuni informative pe diverse teme, ateliere handmade, ateliere de lectură, de pictură, de creație și de craft, dar și multă veselie și voie bună. Vor fi alături de participanți mulți parteneri și voluntari ai bibliotecii, care vor ajuta la organizarea și desfășurarea fiecărei întâlniri.

Din data de 18 iulie, se vor deschide cluburile de vacanță și la filialele Bibliotecii, atât la Filiala nr. 1 "Costache Negri" din cartierul Țiglina 1, cât și la Filiala nr. 2 "Paul Păltănea" din cartierul Micro 40.

Citit 1928 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.