Educatoarele din Galați învață pași de dans popular

Educatoarele din Galați învață pași de dans popular
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

În contextul actual al evoluției societății și reformei în educație, ne revine nouă, tuturor, datoria asigurării rolului educației pentru valori. De aceea, considerăm că este necesar să conservăm și să transmitem mai departe valorile etice, morale universale și profund umaniste care să ne definească ca oameni, ca națiune, ca membri ai unui sistem social în care evoluăm. În acest context a prins "viață", proiectul educațional "Jocul popular în instituțiile de învățământ", care s-a lansat miercuri, 22 martie 2023.

Inițiat de Grădinița cu Program Prelungit "Motanul încălțat" și realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, cu Asociația "Doinița Covurluiului", dar și cu alte câteva grădinițe din municipiul Galați, acest curs practic de dans popular sud-moldovenesc a avut pentru început aproape 40 de cadre didactice participante, dar si directori de grădinițe.

Acest atelier, ce se va desfășura într-o primă etapă pe o perioadă de trei luni, cu posibilitatea de a fi prelungit, are ca principal scop cunoașterea și promovarea dansului popular autentic din zona Galați în instituțiile de învățământ preșcolar.

Cursantele participante vor fi cele care, peste puțin timp, vor valorifica jocurile tradiționale în cadrul grupelor de preșcolari. Pas cu pas, instruite de maestrul coregraf Ion Horujenco, cadrele didactice vor desluși tainele jocului popular românesc, această marcă a identității noastre, și vor îmbina armonios relaxarea, veselia și buna dispoziție cu mișcarea organizată.

Mihaela Dobrin - inspectoare pentru Educaţie timpurie, Mihaela Horujenco - coordonator proiect

Citit 3490 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Martie 2023 13:49

1 comentariu

  • postat de Diana Soimu
    Miercuri, 29 Martie 2023 15:11
    86.124.200.***
    Trăiască jocul, dansul pppular moldovenesc și muzica populară românească!
    Frumoasă inițiativă, deosebit proiect! Felicitări inițiatorilor, coordonatorilor și partenerilor de proiect, mulțumiri domnilor Mihaela și Ion Horujenco, doamnei inspector Mihaela Dobrin!
    MULT SUCCES tânărului proiect educa
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.