Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
Cât pe ce să înceapă... dar s-a oprit
exact când eram bucuros
că nu mai sunt singur niciodată,
când mă îmbrăcasem cu hlamida pe dos,
uite-aşa, să-mi poarte noroc
şi să nu fiu deocheat în sclavia/împărăţia cealaltă!
Cât pe ce să înceapă... dar s-a oprit
să-şi tragă sufletul şi să se hodinească -
nu-mi place cum arată, nu arată bine deloc,
parcă nici nu-i ea, parcă poartă mască,
parcă a venit să-mi joace teatru absurd,
nu să mă ia şi să pornim spre unde toate-s noroc!
Mă uit la ea cum se hodineşte încet
şi cum abia îşi trage sufletul,
şi tare mi-i teamă că moare de osteneală
şi că am să rămân iar singur, cel mai singur
şi pentru totdeauna al nimănui,
în această împărăţie/sclavie indiferentă şi goală!
