Echipa Liceului „Sfânta Maria”, câştigătoarea ediţiei a IV-a a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.

Echipa Liceului „Sfânta Maria”, câştigătoarea ediţiei a IV-a a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Teatrul „Nae Leonard" din Galați a fost, miercuri, 15 aprilie, după cum "Viaţa liberă" a anunţat, gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, ediţia a IV-a, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Locul I al concursului a fost adjudecat de echipa Liceului Teoretic “Sfânta Maria” din Galați - "Renaissance", care a propus un model de economie circulară, în care hainele nu sunt aruncate, ci reparate și reinterpretate creativ, pentru a reduce risipa textilă și a combate poluarea mediului.

Începând cu luna octombrie a anului 2025, un număr de 590 de liceeni din Galați au parcurs un proces educațional aplicat, construit în jurul întâlnirilor directe cu antreprenori, al exercițiilor de gândire strategică și al validării ideilor în fața realității economice, fiind ghidați de 20 antreprenori voluntari, care au înțeles că investiția în educație este, de fapt, cea mai sigură formă de dezvoltare pe termen lung a unei societăți.

Evenimentul a fost organizat de CONAF Sucursala Galați, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Galați.

Semifinala județeană a adus în fața juriului și a unei audiențe formate din 400 elevi, un total de 12 echipe, reunind 63 de elevi. Fiecare echipă a avut o viziune proprie asupra unui posibil viitor, demonstrând creativitate și o maturitate surprinzătoare în înțelegerea mecanismelor de piață, a nevoilor reale ale consumatorilor și a modului în care o idee poate fi transformată într-un model de business sustenabil.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru susținut de lideri locali, care au înțeles importanța acestui tip de intervenție educațională. Au avut intervenţii organizatorii, președinta fondatoare a CONAF, Cristina Chiriac, președinta CONAF Galați, Alina Stoica, vicepreședinta CONAF Galați, coordonatoarea programului la nivel local, Adina Dogaru, şi inspectorul școlar general al judeţului Galați, prof. Gina Brînzan. Au subliniat importanţa evenimentului şi reprezentanţii autorităţilor, prefectul judeţului Galaţi, Andreea-Anamaria Naggar,  şi viceprimarul municipiului Galaţi, Silvia Elena Atanasiu. A subliniat importanţa evenimentului şi managerul de dezvoltare Adservio, Robert Spanache, precum și, prin mesajul transmis, viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, care a pus accentul pe importanța educației financiare și antreprenoriale în formarea unei economii solide și responsabile.

Un juriu profesionist a evaluat proiectele

Evaluarea proiectelor a fost realizată de un juriu format din profesioniști care înțeleg, din experiență directă, greutatea unei idei transformate în business, respectiv; prim-vicepreședinte CONAF, fondatoare Ability HUB, Dana Nuță; vicepreşedinte CONAF, fondatoare "Kids in Business", vicepreședinte ANAA, Nicoleta Munteanu; vicepreşedinte CONAF, Tatian Diaconu și CEO-ul Electrocentrale Borzeşti, Ionuț Ciubotaru, aceștia analizând fiecare propunere prin prisma ideii de afacere, fezabilității, rezultatelor preconizate, modalității de prezentare în cadrul evenimentului.

În urma deliberărilor, Premiul I al semifinalei a fost acordat echipei "Renaissance", care funcționează ca un hub hibrid de beauty premium și modă sustenabilă. Echipa este formată din Marian Cristian Drăgan, Andrei Sorin Novac, Irina Andreea Tănase, Andreea Ciortan, Geanina Claudia Gorțan, Rodica Georgiana Budescu, elevi ai Liceului Teoretic “Sfânta Maria”, coordonați de profesoara Voica Pintilie, iar performanța lor le oferă oportunitatea de a reprezenta județul Galati în finala națională de la București.

Premiul al II-lea a revenit echipei "Sonarium Underground", care aduce în prim-plan un concept bazat pe servicii integrate de înaltă calitate în domeniul multimedia, auto și organizării de evenimente, transformând ideile clienților în produse creative și experiențe memorabile, proiect realizat de elevi ai Liceului Tehnologic "Costache Conachi" din Pechea, sub coordonarea profesoarei Elena Chiriloi.

Pe locul al III-lea s-a clasat echipa "OptiMinds", o idee centrată pe servicii digitale menite să ajute afacerile să funcționeze mai eficient, prin integrarea unor soluții personalizate dezvoltate cu ajutorul inteligenței artificiale. Proiectul este dezvoltat de elevi ai Colegiului Național “Vasile Alecsandri” din Galați, coordonați de profesorul Sorin Langu.

Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul al II-lea a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul al III-lea a fost recompensată cu 1.000 de lei. Au fost acordate și nouă mențiuni, valoarea totală a tuturor premiilor și mențiunilor fiind de 7.300 de euro.

Citit 335 ori Ultima modificare Vineri, 17 Aprilie 2026 12:19

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro