Doruleţ Resmeriţă pe picior de plecare din ISJ
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Doruleţ Resmeriţă pe picior de plecare din ISJ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*  Onuţ Atanasiu îi va lua locul

„Cred că în două-trei zile nu voi mai fi inspector general”, susţine Doruleţ Resmeriţă, după ce i-a fost retras sprijinul politic de către PDL, partidul din care făcea parte. Nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre demiterea acestuia din fruntea învăţământului gălăţean, dar de asta aceasta, lectorul de la Facultatea de Ştiinţa Alimentelor admite că nu mai are şanse să ocupe fotoliul de la ISJ.

Se ştie deja cu certitudine că cel care-i va lua locul este actualul inspector general-adjunct, Onuţ Atanasiu. Nu se cunoaşte însă cine va ocupa funcţia de adjunct, pe care acesta o va elibera. „Probabil va mai dura două-trei săptămâni până se va face numirea inspectorului general-adjunct”, crede Onuţ Atanasiu. 

Deşi, neoficial, ar fi existat acuzaţii potrivit cărora Atanasiu ar fi încercat să-l „sape” pe şeful său, alte surse susţin că, dimpotrivă, adjunctul i-ar fi înmânat  chiar înainte de Paşti o demisie în alb lui Resmeriţă. 

Tot la bursa zvonurilor se vehiculează că pe funcţia de inspector general-adjunct ar putea fi numită Eugenia Stancu (PDL) sau Corina Tatu (care nu are adeziuni politice la vreun partid).  

Citit 7286 ori Ultima modificare Luni, 23 Aprilie 2012 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.