Centrul de Documentare Europeană, inaugurat la Universitatea "Dunărea de Jos"

Centrul de Documentare Europeană, inaugurat la Universitatea "Dunărea de Jos"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Galaţi va fi gazda unui eveniment deosebit de important pentru comunitatea academică şi pentru orice persoană interesată de activitatea şi instituţiile Uniunii Europene. Este vorba despre inaugurarea oficială a Centrului de Documentare Europeană, care îşi va deschide porţile pe 19 aprilie. „Facultatea noastră a hotărât să se afilieze reţelei Centrelor de Documentare Europeană pentru a aduce informaţia şi documentele cu privire la politicile, legislaţia şi instituţiile Uniunii Europene cât mai aproape de publicul interesat şi pentru a promova o abordare de tip proactiv a fenomenului complex care este integrarea europeană”, ne-a explicat decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Galaţi, Conf.univ.dr. Florin Tudor. Pentru a marca inaugurarea acestui centru, facultatea va organiza o serie de evenimente, la care vor participa, atât cadrele didactice gălăţene, cât şi invitaţi de seamă din străinătate. „Evenimentele au o latură preponderent ştiinţifică, dar se doresc a fi şi un prilej plăcut de comunicare interculturală, prin prezentarea unui program artistic care să evoce tradiţia şi cultura oraşului nostru în calitatea sa de port la Dunăre şi sediu al Comisiei Europene a Dunării, singura instituţie internaţională din România care a contribuit la dezvoltarea economică a oraşului nostru şi, în fapt, a întregii regiuni”, a completat prodecanul Facultăţii, prof.univ.dr. Violeta Puşcaşu.

Forum European pe teme economice

Inaugurarea propriu-zisă a Centrului va avea loc pe 19 aprilie, la ora 12.00, la sediul Facultăţii din Str. Domnească, nr.111, corp AE sala 007. Cu acest prilej va avea loc şi lansarea de carte a domnului Constantin Ardeleanu, intitulată „Gurile Dunării – o problemă europenă. Comerţ şi navigaţie la Dunărea de Jos în surse contemporane (1829-1853)”. Inaugurarea va fi urmată de un cocktail în foaierul Teatrului Dramatic ”Fanny Tardini” din Galaţi, precum şi de vernisajul expoziţiei „135 de ani de la intrarea României cu drepturi depline în Comisia Europeană a Dunării”, organizat de Muzeul de Istorie Galaţi. În aceeaşi zi, de la ora 14.00, va avea loc dezbaterea publică „Forum European pe teme economice”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, la care vor participa, pe lângă şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în Bucureşti, o seamă de invitaţi speciali, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi mediului socio-economic local. Forumul îşi propune şi o dezbatere pe problematica strategiei Dunării 2014 – 2020, o temă de absolută actualitate pentru gălăţeni.

Citit 2756 ori Ultima modificare Duminică, 14 Aprilie 2013 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.