Deşi scandalul cu firma Romdidac - cea care deţinea monopolul în realizarea diplomelor de bacalaureat şi de licenţă - a început în primele zile ale lunii februarie, când societatea a ajuns în vizorul DNA, Ministerul Educaţiei nu s-a gândit să reglementeze situaţia. Prin urmare, anul acesta s-a găsit o soluţie de compromis, astfel că absolvenţii de liceu vor primi adeverinţe de bacalaureat, valabile timp de un an. Pentru cei care dau admitere la facultăţile din România nu vor fi probleme, însă cei care merg la universităţi din străinătate vor avea de explicat de ce duc o adeverinţă în loc de diplomă. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine însă că va rezolva orice astfel de problemă şi că absolvenţii de anul acesta nu vor avea de suferit. De la Inspectoratul Şcolar Galaţi (ISJ), ni s-a spus că pe plan local situaţia e rezolvată: „Cum ordinul de ministru s-a dat vineri după-amiază, am lucrat şi sâmbătă, şi duminică, pentru ca luni toate liceele să aibă aceste adeverinţe vizate de ISJ”, ne-a declarat inspectoarea generală, Mioara Enache.
ABSOLVENŢII BACALAUREAT 2014 primesc ADEVERINŢE în loc de diplome din cauza Ministerului Educaţiei Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: