Lecţie de încondeiat ouă, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (FOTO)
Foto: Foto Ioana Ivan

Lecţie de încondeiat ouă, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu două zile înainte de Paşte, în cadrul atelierului organizat de Centrul Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ), mai mulţi elevi din Galaţi au învăţat cum bătrânii înfrumuseţau ouălele pentru Sărbătorile Pascale, în urmă cu mai bine de 100 de ani.

"I-am învăţat astăzi tehnica de încondeiere cu ceară curată de albine, o tehnică uitată şi pierdută în timp. Chiar dacă mămicile şi copiii nu vor reuşi să realizeze această tehnică, considerăm că este important să cunoască informaţiile şi să le transmită mai departe", ne-a spus Anişoara Stegaru, cercetătoare la CCDJ, coordonatoarea acţiunii.

Cei mici au fost de-a dreptul încântaţi de această tehnică, li s-a părut o minune cum dintr-un ou simplu, fiert, pot realiza un obiect de artă populară. "Am desenat cu carioca pe acest ou un model foarte frumos, mi-a plăcut mult ora de astăzi. Am învăţat cum se încondeiau oulălele acum foarte mulţi ani înainte de Paşte şi mi s-a părut foarte interesant. Aş vrea să mai particip la astfel de ore", ne-a spus Andreea, în vârstă de opt ani.

"Am învăţat cum se fac ouălele încondeiate. Mi-a plăcut lecţia de astăzi şi aş vrea să am ocazia să lucrez şi eu cu ceară adevărată pe un ou de Paşte. Am mai participat până acum la ateliere din acestea şi voi mai veni, să învăţ mai multe", ne-a spus Adelina, încântată. Sebi, însă, nu a fost atât de încântat de ceea ce a ieşit din mâinile lui. "Eu m-am cam chinuit să desenez dungile pe ou, nu mi-au ieşit şi m-am supărat. Carioca se stergea de pe ou şi trebuia să trasez din nou liniile. Data viitoare sper să-mi iasă mai bine", ne-a explicat puştiul.

Pentru a lucra cu adevărat cu ceară naturală, prichindeii sunt aşteptaţi, în vacanţa de vară, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele, unde pot învăţa şi mai multe despre obiceiurile bătrânilor din judeţul Galaţi.


 

Citit 1413 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2015 23:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.