Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
1 comentariu

După 45 de ani de vechime în muncă, promoţia anului 1970 a Facultăţii de Filologie a fostului Institut Pedagogic din Galaţi, care funcţiona pe atunci în clădirea de pe str. Dr. Carnabel a actualei Universităţi „Dunărea de Jos”, se vor întâlni şi se vor recunoaşte astăzi, 28 octombrie. Nu mai puţin de 35 de profesori din acea promoţie de aur, din Galaţi, Brăila, Buzău, Tulcea sau Vrancea, şi-au anunţat prezenţa la întâlnire.
Va fi „o manifestare educativă şi o întâlnire de suflet” - aflăm de la profesorul Radu Vladimir, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci - şeful grupului de iniţiativă pentru organizarea emoţionantei întâlniri. La Facultatea de Litere, de pe str. Domnească nr. 111, după ora 11,00, foştii absolvenţi, care ies la pensie după o viaţă la catedră, se vor întâlni cu studenţii şi profesorii de azi de la Litere, într-un eveniment denumit „Dulcea povară a limbii române”. "Dorim să le transmitem în mod direct actualilor studenţi, care ne vor lua curând locul la catedră, cât mai multe idei, experienţe didactice şi pedagogice, sfaturi utile, pentru a prelua pe umerii lor datoria de a educa şi a instrui noile generaţii de elevi", anunţă organizatorii.
De la 12,30, este programată şi deplasarea la vechiul sediul al Institutului Pedagogic, unde, în Aula Mare, Promoţia ´70 se va întâlni cu profesorii săi de odinioară.        

Citit 3084 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2016 16:53

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.