Fructe şi legume donate bolnavilor de cancer

Fructe şi legume donate bolnavilor de cancer
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În cadrul săptămânii legumelor şi fructelor, Colegiul Economic "V. Madgearu” a iniţiat începând de anul trecut proiectul "Bucurii semenilor noştri". Acesta se desfăşoară în parteneriat cu elevii de la Şcoala Gimnazială Specială "Emil Gârleanu". Beneficiarii proiectului sunt elevii cu probleme emoţionale, cei cu cerinţe educaţionale speciale şi cei din medii dezavantajate, care au nevoie permanentă de socializare şi colaborare cu alte persoane, pentru asigurarea integrării sociale a lor, dar şi bolnavii de cancer din evidenţa secţiei Oncologie a Spitalului Judeţean Galaţi.

Se ştie ca dieta unui bolnav care face chimioterapie trebuie să conţină multe legume şi fructe care furnizează organismului cantitatea optimă de vitamine. Fiecare din noi are acasă, sau în familie sau o cunoştinţă care a fost diagnosticată cu această boală.

100 pachete cu fructe au fost donate de elevii de la Colegiul Economic” V. Madgearu” bolnavilor, odată cu felicitări cu mesaje de încurajare şi alte obiecte decorative şi flori pentru specialiştii din secţia Oncologie donate de Asociaţia Iresis.

Dr. Laura Rebegea le-a mulţumit elevilor pentru implicare şi cu ocazia acestei întâlniri a avut loc şi o masa rotundă prin care elevii au fost informaţi despre factorii principali care declanşează această boală, despre modalităţi de prevenire a cancerului.

Scopul activităţii l-a reprezintat promovarea voluntariatului, ca valoare esenţială a societăţii.

Citit 3839 ori Ultima modificare Marți, 28 Noiembrie 2017 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.