Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, 23 decembrie, în preajma sărbătorii Crăciunului, de izbucnirea unui incendiu la câteva anexe gospodăreşti din sat.
Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, pompierii au fost apelaţi prin 112 la ora 13,00. S-au deplasat la locul evenimentului două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Tecuci, care intervin încă pentru lichidarea incediului. Flăcările au fost localizate la un solar şi o magazie lângă care a fost improvizată o afumătoare, fiind afectată o suprafaţă totală de cca 70mp.
Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii incendiului o reprezintă jarul sau scânteile provenite de la o afumătoare improvizată.
Pentru a preveni astfel de evenimente, specialiştii ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- supravegheați afumătorile pe timpul funcționării;
- nu folosiţi afumători improvizate: pentru a le construi, trebuie utilizate cărămizi şi materiale necombustibile;
- amplasați afumătorile la distanță de celelalte construcţii din gospodărie;
- nu așezați afumătorile în magazii, poduri, sub şoproane sau în apropierea materialelor combustibile.

