Vom duce gunoiul doar cu cartele de acces. Finanțare europeană pentru noi puncte de salubrizare
Vineri, 21 Iunie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un nou contract de finanțare privind înființarea unui număr de 61 de insule ecologice digitalizate, după ce s-a obținut deja finanțare pentru încă 275 de astfel de puncte moderne de colectare a deșeurilor.
După cum explică administrația locală, proiectul are în vedere crearea unui număr de 61 de insule ecologice digitali ...
Sărbătoare la Brateș! După patru ani, revine în forță Ziua comunei Tulucești, cu un spectacol de zile mari şi cu invitați pe măsură. Vă aşteaptă Andra, Diana Matei şi Taraful Cleante, Cristi Dules, Raluca Radu, Alexandrina, Ansamblul "Doina Covurluiului" şi multe alte surprize, plus o gazdă a show-ului pe măsura vedetelor ce vor urca pe scenă, pentru că prezentator va fi maestrul Paul Buța.Potrivit unui anunț promovat pe rețelele de socializare, duminică, 23 iunie 2024, ...
Salonul de vară al artiștilor gălățeni, cu peste 50 de plasticieni, la Galeriile "Mantu" (FOTO)
Vineri, 21 Iunie 2024 17:00 | Publicat în CULTURA
Așteptat cu interes, Salonul de vară al Filialei Galați a UAPR reunește pe simezele Galeriilor de Artă "Nicolae Mantu" 50 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă și instalație, semnate de tot atâția plasticieni din toate generațiile, de la octogenarii Teodor Vișan, Ioan Murariu-Neamț şi Nicolae Cărbunaru, până la masteranzii Xenia Botea, Andreea Gabriela Tudor, Gabriel Moldoveanu, Cornelia Luminița Nicolau, Lucia Crenguța Telibașa, studentul în anul I ...
Lauri, Balauri, Coclauri... şi Poezie (V)
Sâmbătă, 22 Iunie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Bojdeuca-i gata. Amfiteatru-i gata de când ultima mişcare arhi/tectonică a umblat la geografie. Râpa-i la locul ei, tot de atunci. Firul de apă susură şi se duce să se usuce mai încolo. Dar curge. Încă mai ştie şi mai vrea şi mai poate curge. Aici, încă mai merge "panta rhei". Aici, chiar se mai vede şi se mai aude sufletul şi inima sălbăticiei pure şi simple. Şi încă nu-s atinse şi nu-s destrămate morfologiile şi sintaxele rostului meu şi al tău pe naiva şi frumoas ...
Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! ţi-am visat livada singură şi tristă...! - te-ntreba de mine, mă-ntreba de tine, şi stătea la poartă, şi plângea-n batistă! Şi-i spuneai de mine că-s pe drum de iarnă, să-i aduc din colo zvon de primăvară...! Şi-i spuneam de tine că te faci mireasă şi te duci întruna să m-aştepţi în gară! Bună fie-ţi, doamnă, dimineaţa ceasta...! - i-am şoptit livezii din şi prin ...
EURO 2024. Spania - Italia 1-0. Y España es la mejor
Vineri, 21 Iunie 2024 00:29 | Publicat în SPORT
Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en-titre, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, în Grupa B.
Diferenţa în acest derbi al competiţiei a fost făcută de autogolul lui Riccardo Calafiori ('55), însă Spania a dominat jocul de la un căpat la celălalt şi putea să se impună mult mai clar. Ibericii şi-au asigurat câşt ...
Selecţionatele Danemarcei şi Anglia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Frankfurt Arena, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Englezii au marcat primii, prin Harry Kane ('18), dar Morten Hjulmand ('34) a restabilit egalitatea, iar rezultatul menţine toate posibilităţile deschise în această grupă.
Au evoluat echipele:Danemarca: Schmeichel - Andersen, Christensen, Vestergaard - Maehle, Hjulmand (Noergaard, '82), Ho ...
EURO 2024. Serbia a egalat Slovenia în ultimele secunde
Joi, 20 Iunie 2024 20:02 | Publicat în SPORT
Selecţionatele Sloveniei şi Serbiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi, pe Football Arena din Munchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Slovenia a fost la doar câteva secunde de a obţine prima victorie la EURO, însă eforturile Serbiei de a egala au fost răsplătite, într-un meci tensionat, arbitrat de românul Istvan Kovacs. Serbia a egalat prin Luka Jovici ('90+6), după ce slovenii au deschis scorul prin Zan Karnicn ...
Tudor Bugnariu, sociolog și publicist, s-a născut pe 30 iunie 1909, la Budapesta. A urmat sociologia la Universitatea din Cluj (1927-1932). Datorită implicării sale în mişcarea comunistă (ca luptător în ilegalitate), în 1940 a fost arestat şi trimis în lagărele de la Caracal şi Someşeni. După cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost decanul Departamentului de Filosofie al Universității din București (1958-1965) şi şeful Catedrei de Materialism, până în 1974. Tudor Bugnari ...
Oameni de seamă. Iulia Buciuceanu, una dintre marile voci ale României
Marți, 25 Iunie 2024 09:46 | Publicat în MAGAZIN
Una dintre marile voci ale teatrului liric românesc, mezzosoprana Iulia Buciuceanu, s-a născut pe 25 iunie 1931, la Tighina, Basarabia, într-o familie de muzicieni. Atât mama, cât și tatăl său au studiat canto și, respectiv, dirijat și compoziție, la Conservator. A avut doi frați și două surori, printre care şi actrița Tamara Buciuceanu.Primii pași în lumea muzicii i-a făcut la 10 ani, când cânta în corul catedralei de la Chișinău. În anii 1947-1950, a studiat la Conserv ...