La Liceul Tehnologic "General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican" joi, 14 martie 2024, este  prilej de mare sărbătoare. Toată suflarea unității de învățământ, cu emoții și bucurie în suflete, îi va aduce mulțumiri și aprecieri pentru cei peste 40 de ani de activitate didactică profesorului Dima Istrate, ajuns la ceasul pensionării. Un profesor nu iese niciodată la pensie, pentru că lecțiile predate continuă să lucreze veșnic în mintea și în inimile elevilor săi.Cu ...
Dintre artiștii plastici gălățeni aflaţi în diaspora, în ultimii ani mi-a atras atenția, prin bogata activitate desfășurată, graficiana Simona Soare, una dintre cele mai importante reprezentante ale artei românești contemporane, care s-a impus pe plan național și internațional atât prim lucrările în tehnica gravurii, cât și prin cele de pictură sau desen.Artista s-a născut pe 1 august 1979, la Galaţi. A absolvit Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" (1999) şi Universitatea N ...

A plecat dintre noi prof. univ. dr. ing. Mircea Modiga

Joi, 07 Decembrie 2023 18:40 | Publicat în Regional
Pe data de 6 decembrie 2023 a încetat din viaţă domnul prof. univ. dr. ing. Mircea Modiga, un respectat şi iubit membru al corpului profesoral al Universitătii “Dunărea de Jos” din Galaţi, absolvent al Facultăţii de Mecanică, Secţia Nave, promoţia 1961, personalitate de prestigiu a domeniului naval și universitar din Romania. Doctoratul l-a făcut la Institutul de Construcţii Navale din Sankt Petersburg, în perioada 1968-1971, unde s-a specializat în domeniul Mecanicii cons ...

Profesorul, omul bun la toate

Vineri, 20 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Drama prin care trece o familie care își conduce fiul pe ultimul drum, în aceste zile, după ce acesta a ales să își încheie socotelile cu viața la doar 18 ani, a îndurerat un oraș întreg, cunoscuți sau necunoscuți ai tânărului. Elev la un liceu de prestigiu din oraș, acesta era cunoscut în rândul colegilor și al profesorilor ca fiind un adolescent introvertit, care comunica destul de puțin cu cei din jur. Era, însă, bun la învățătură, se pregătea pentru bacalaureat ...

Profesor pensionar, acuzat de agresiune

Miercuri, 04 Octombrie 2023 17:40 | Publicat în EVENIMENT
Un incident petrecut la o școală din județul Galați a dus la declanșarea unei anchete penale și administrative, în centrul scandalului fiind un cadru didactic trecut de 70 de ani. Incidentul a avut loc la școala gimnazială din comuna Ivești, unde un băiat de 13 ani, elev în clasa a VII-a, ar fi fost lovit cu palma de un profesor. Scenele s-ar fi petrecut în timpul orelor de curs, după acum avea să îi relateze adolescentul mamei sale, și ulterior, poliției. ”Din verificările ...

A încetat din viaţă prof. univ. dr. Valentin Țurlan

Joi, 21 Septembrie 2023 09:22 | Publicat în EVENIMENT
Profesorul universitar doctor Valentin Țurlan a încetat din viaţă pe data de 19 septembrie 2023, a anunţat Departamentul de literatură, lingvistică și jurnalism al Facultăţii de Litere de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Născut pe 6 septembrie 1938, în comuna Voinești, judeţul Dâmbovița, profesorul Ţurlan a absolvit Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Facultatea de Litere, secția limba și literatura română - istorie. Şi-a început cariera academic ...