Liceul „Paul Dimo” va fi modernizat

Vineri, 13 Septembrie 2024 09:00 | Publicat în Bani Europeni
Primăria Galaţi a scos la licitație un contract pentru modernizarea Liceului Tehnologic "Paul Dimo" (fost "Energetic"). Proiectul, estimat la 33,3 milioane de lei, va fi finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) şi vizează trei clădiri ale instituţiei de învăţământ: corpul principal cu săli de clasă, cantina și căminul. Prin proiect sunt prevăzute în principal lucrări de reabilitare termică a clădirilor, reabilitare a sistemului de încălzire ...

Scăderea inflației nu a impresionat piaţa

Joi, 12 Septembrie 2024 19:30 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost stabilă, în condițiile în care investitorii internaționali analizau efectele deciziei  Băncii centrale Europene (BCE) de a reduce principala rată directoare, în timp ce Indicele Prețurilor de Consum (IPC) de bază din Statele Unite a cunoscut o ușoară creștere. Piața locală nu a fost influențată de faptul că rata anuală a inflaţiei din România, una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, a scăzut în august la 5,1%, ...

Lucrare de control la RANCHIUNĂ și IPOCRIZIE

Vineri, 13 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da, cum profeţeam/bănuiam în ziarul/lucrarea de control de ieri, tocmai a (şi) început invidia. Superboreea şi Consuela sunt mulţumite de prestaţia mea, dar şi înciudate sunt. N-au avut încotro, mai ales că şi documentaţia (pe viu şi cu mare responsabilitate) a fost pe măsura aşteptărilor lor. Şi de data aceasta bănuiesc un soi bizar de gelozie în sufletul amândurora, un fel înverşunat de duşmănie pre/meditată în carcasa creierelor lor frumos arhitectural co ...

PROPOZIȚII SIMPLE (şi tu)

Vineri, 13 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Moto: „în toamna asta nu mai plec de-acasă./ nici o plecare nu mai are preţ./ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă./ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ. (Iolanda Cremene)(!) au fugit câinii din lanţuri, toamna s-a-ngropat de vie,sfântul tremură-n biserici, ninge în autobuz,pe maidanul cu gunoaie s-a pierdut o jucărie,nu ştiu unde-mi sunt bocancii... şi tu încă n-ai ajuns (!)(!) bate-o pasăre-n fereastră, parcă bate-a sărăcieşi-mi refuză rugămintea, strigătul f ...
Înțelepții s-au pus de acord că, dacă vrei să câștigi la loto, trebuie mai întâi să joci. Extrapolând, dacă vrei să obții o autorizație de mediu în România, trebuie mai întâi să o soliciți. Sau măcar să o soliciți corect. Așa cum "Viața liberă" a scris încă din februarie 2023, firma SunPro Oils SRL, cu acționari din Cipru și Elveția și administrată de un cetățean ucraineano-britanic, vrea să construiască în Zona Liberă Galați o fabrică de ulei. În feb ...
Papa Francisc a avertizat joi, în cadrul unei vizite oficiale în Singapore, cu privire la impactul negativ al inteligenţei artificiale (IA) asupra structurii societăţii, transmite agenţia DPA. În timpul unei recepţii în oraşul-stat high-tech, liderul Bisericii Catolice a avertizat că IA nu ar trebui să-i determine pe oameni să ignore ceea ce este important - relaţiile umane. Evoluţiile tehnologice riscă să izoleze indivizii şi să-i plaseze într-o realitate falsă, a spus pap ...

Spațiul Schengen, asediat de migranți

Joi, 12 Septembrie 2024 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat, joi, că nu se poate reacţiona la fluxurile mai mari de migranţi prin desfiinţarea unilaterală a Spaţiului Schengen, transmite Reuters. Germania a anunţat săptămâna aceasta controale mai stricte la toate frontierele terestre, cu scopul asumat de a respinge imigraţia ilegală. Şeful guvernului de la Atena a avertizat că "pasarea răspunderii către ţările situate la frontierele externe ale Europei" este inacceptabilă şi că trebuie g ...
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a dat asigurări, joi, că Occidentul a acordat deja permisiunea Ucrainei de a ataca teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, informează EFE. "Nu avem îndoieli că a fost luată deja decizia cu privire la ridicarea restricţiilor pentru folosirea armamentului cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus", a declarat Lavrov, la o masă rotundă cu şefii misiunilor diplomatice străine, a relatat agenţia de presă rus ...

Sediile Engie sunt închise vineri

Joi, 12 Septembrie 2024 16:31 | Publicat în Regional
Centrele de relații cu clienții ale Engie România vor fi închise vineri, 13 septembrie, iar serviciul de call-center național va fi indisponibil. Motivul este faptul că ziua de 13 septembrie este liberă pentru angajații companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare. Conform unui comunicat, informațiile privind situația facturilor emise, consumul, soldul înregistrat sau alte aspecte utile pot fi accesate direct în contul de client Engie, pe site-ul engi ...

Salariul mediu net a crescut, în iulie, la 5.242 de lei

Joi, 12 Septembrie 2024 20:30 | Publicat în Regional
Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.242 lei în luna iulie a acestui an, fiind mai mare cu 66 de lei, respectiv, 1,3 la sută, faţă de luna iunie 2024, în timp ce câştigul salarial mediu brut a ajuns la 8.580 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 100 de lei (+1,2 la sută), conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8 la sută. Valorile cele mai mari ...