EDUCAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

SCANDALUL din învăţământ, departe de a se încheia. MANUALELE vechi, inutile pentru programa nouă

Scris de Sâmbătă, 20 Septembrie 2014
* Ministrul Pricopie a realizat, în sfârşit, că reluarea procedurilor licitaţiei va dura mai mult de două săptămâni * Editurile susţin că licitaţia a fost fraudată şi cer descalificarea editurilor declarate iniţial câştigătoare Primul ministru Victor Ponta i-a cerut lui Remus Pricopie, sub ameninţarea cu demiterea, să rezolve problema manualelor.…

STUDENT LA FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI

Vineri, 19 Septembrie 2014
Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Danubius” are patru specializări la programele de studii de licenţă, fiecare având o durată de 3 ani. FINANŢE: Finanţe şi Bănci Absolventul domeniului Finanţe şi bănci, poate opta pentru a profesa ca şi expert contabil stagiar; economist bancar; manager bancar; manager de operaţiuni/produs;…

A treia SESIUNE DE ADMITERE, FĂRĂ EXAMEN, la Universitatea "Dunărea de Jos"

Scris de Vineri, 19 Septembrie 2014
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va organiza luni şi marţi o a treia sesiune de admitere, de data aceasta doar pe bază de dosar, fără examen oral sau scris. Astfel, în intervalul 22-23 septembrie, între orele 8,00 şi 15,00, absolvenţii care au o diplomă de bacalaureat şi o medie…

VREI SĂ URMEZI O CARIERĂ ÎN DREPT? OPŢIUNE SIGURĂ: UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI!

Joi, 18 Septembrie 2014
ADMITERE 8 – 27 SEPTEMBRIE www.admitere.univ-danubius.ro Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” din Galaţi înscrie, anul acesta, 300 de studenţi la învăţământ cu frecvenţă, 75 de studenţi la frecvenţă redusă şi 100 de studenţi la învăţământ la distanţă. Iată doar câteva puncte forte ale acestei facultăţi: Cursuri moderne şi predare…

SUSŢINERE pentru facultate: INVESTIŢI în visul lui Petrică!

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Petrică Podaru - absolventul al Liceului Tehnologic din Pechea - care a reuşit să obţină nota 10 la matematică la bacalaureat mai are încă nevoie de sprijinul nostru, deşi oameni cu suflet mare au investit în visul său de a deveni student. Petrică nu a reuşit să intre pe locurile…

PRIMA PROMOŢIE, după 55 de ani la Colegiul "Al. I. Cuza"

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Joi, 18 septembrie, promoţia 1959 a Liceului „Al. I. Cuza” din Galaţi îşi dă întâlnire, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la absolvire. Este vorba despre cea dintâi promoţie a acestui liceu, care, atunci, în anii ’50, când se numea „Şcoala Medie Mixtă nr. 3”, era, precum îi…

Pregătire pentru ADMITERE ÎN MAGISTRATURĂ, la "Danubius"

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Începând cu luna noiembrie, Universitatea “Danubius” demarează proiectul "Danubius INM Training", cu scopul de a veni în sprijinul celor care doresc să dea examen de admitere la Institutul Naţional de Magistratură (INM). Formatorii sunt atât specialişti practicieni cât şi profesori de prestigiu, cu o vastă experienţă în domeniile: Drept civil,…

La liceul din Târgu Bujor/ "A doua şansă" pentru a CONTINUA studiile

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Gălăţenii din Târgu Bujor sau din comunele învecinate, care nu au absolvit opt clase, dar vor să-şi continue studiile, sunt invitaţi să se înscrie la liceul din oraş. Asta pentru că instituţia de învăţământ este partener în cadrul proiectului Civis (A doua şansă), care dă posibilitatea specializării persoanelor fără studii…

Târg de MANUALE la CNVA, timp de două zile

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Elevii de la CNVA, sub îndrumarea profesoarei Roxana Gogoaşă, vor organiza cea de-a treia ediţie a Târgului de manuale, în cadrul căruia elevii din clase mai mari îşi vând mai ieftin colegilor din clasele mai mici cărţile şcolare. Deschiderea oficială a târgului are loc astăzi, 17 septembrie 2014, la ora…

ELEVII de la „Spiru Haret” Tecuci vor APE CURATE

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
Înarmaţi cu o barcă, veste de salvare, greble, cizme de cauciuc şi mănuşi de protecţie, 23 de elevi ai claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, coordonaţi de profesorii Veronica şi Cezar Ungan, vor participa la o acţiune intitulată „Ape curate”. Elevii vor ecologiza luciul lacului…

CORNUL ŞI LAPTELE gălăţean, o afacere de 5,3 milioane de euro

Scris de Miercuri, 17 Septembrie 2014
* Pentru o aşa sumă frumoasă se bat deja zece firme la licitaţie * Deocamdată programul se derulează prin încredinţare directă Spre deosebire de anul trecut, elevii din judeţul Galaţi au primit lapte şi corn în prima zi de şcoală, cu câteva excepţii în mediul rural. County-managerul Costel Fotea ne-a…

AFACERI virtuale pentru VIITORII ECONOMIŞTI, la "Dunărea de Jos"

Scris de Marți, 16 Septembrie 2014
Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, la iniţiativa Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, alături de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Asociaţia Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, dar şi de alte şapte universităţi de prestigiu din România, a demarat un proiect - "SIMPRACT - Tranziţia de la…

ADMITERE 2014 la UNIVERSITATEA „DANUBIUS”: LICENŢĂ, MASTERAT, CURSURI POSTUNIVERSITARE

Marți, 16 Septembrie 2014
În perioada 8 – 27 septembrie Universitatea „Danubius” organizează admitere pentru programe de licenţă şi masterat, cursurile postuniversitare. Pentru cursurile universitare de LICENŢĂ, candidaţii pot opta pentru: FACULTATEA DE DREPT – Specializarea Drept, durata studiilor: 4 ani, forme de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (FR) şi la distanţă…

Lucrările de reabilitare în ŞCOLI continuă, chiar dacă au ÎNCEPUT CURSURILE

Scris de Marți, 16 Septembrie 2014
Săptămâna trecută, Şcoala numărul 40 „Iulia Haşdeu” era efectiv un şantier în lucru. Însă, pe 15 septembrie, în prima zi de şcoală, lucrurile arătau ceva mai bine. La parter au fost finalizate toaletele, dar probleme au rămas la primul etaj. „Încă se lucrează la toaletele de la etajul unu. Elevii…

(FOTO) Patru decenii de CARTE PE PÂINE, la Şcoala Gimnazială nr.13

Scris de Marți, 16 Septembrie 2014
Acum 40 de ani, pe 15 septembrie 1974, a sunat pentru prima dată clopoţelul la Şcoala Gimnazială Nr. 13 „Ştefan cel Mare” din Ţiglina II. Anul acesta, 888 de elevi au fost prezenţi la ceremonia de deschidere a noului an şcolar, una aniversară. Evenimenul a fost unul special atât pentru…

Deşi ÎNVĂŢĂMÂNTUL de zece clase este OBLIGATORIU, 253 de elevi gălăţeni NU S-AU ÎNSCRIS să-şi continue studiile

Scris de Duminică, 14 Septembrie 2014
Inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai a anunţat că 14 clase a IX-a de liceu şi profesională nu s-au făcut anul acesta, deoarece 253 de elevi nu s-au înscris să-şi continue studiile. Potrivit informaţiilor obţinute de la ISJ, cel mai afectat este Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, unde nu s-au completat două clase…

Primarul Marius Stan participă la festivităţile de deschidere de la cinci şcoli

Scris de Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
Primarul Marius Stan va participa la deschiderea festivă a anului şcolar de la trei colegii şi două şcoli gimnaziale. La ora 9,00 se va afla la CNVA, la 9,30 la Colegiul „C. Negri”, iar la 10,15 va fi la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. Edilul şi-a mai anunţat intenţia să participe…

Aproape 17 la sută dintre şcolile din judeţul Galaţi nu au autorizaţie sanitară

Scris de Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
Deşi luni începe anul şcolar, peste 70 dintre cele 432 de unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi vor funcţiona fără autorizaţie sanitară. Dintre acestea, aproape 60 sunt în mediul rural şi nici nu au şanse prea curând să obţină autorizaţia de funcţionare, deoarece nu au apă curentă sau potabilă, ori…

Luni ÎNCEPE ŞCOALA. Vezi când au fost programate VACANŢELE şi EXAMENELE naţionale

Scris de Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
În toate şcolile din judeţul Galaţi, luni 15 septembrie începe şcoala.Prima vacanţă va fi în perioada 1 - 9 noiembrie, doar pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământ. Vacanţa de iarnă a fost planificată pentru 20 decembrie 2014 - 4 ianuarie 2015. De pe 5 ianuariepână pe 30…

ŞCOLILE gălăţene sunt ŞANTIERE în toată regula, deşi luni ÎNCEP CURSURILE (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
* La Colegiul Economic se va învăţa în trei schimburi, iar la Şcoala Nr. 40 elevii vor avea la dispoziţie o singură toaletă * Primarul Marius Stan dă vina pe consilierii care au refuzat să se întâlnească la o „de îndată” pentru rectificarea bugetară care aducea bani şcolilor Cu două…

Caiete auxiliare, doar prin comitetele de părinţi

Scris de Vineri, 12 Septembrie 2014
Conducerea ISJ le recomandă părinţilor care au elevi în clasele I şi a II-a să nu cumpere manuale, deoarece acestea vor fi distribuite gratuit, chiar dacă vor veni cu întârziere. Totodată, inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai susţine că, la toate clasele, învăţătorii pot recomanda caiete auxiliare, dar nu îi pot obliga…

ÎNVĂŢĂTORII gălăţeni caută soluţii, în LIPSA MANUALELOR

Scris de Vineri, 12 Septembrie 2014
* Cum şcoala trebuie să înceapă, guvernanţii i-au lăsat pe învăţători să se descurce după imaginaţia lor şi buzunarele părinţilor Anul şcolar care tocmai va începe va intra în istorie ca fiind primul, după o foarte lungă perioadă de timp, în care elevii claselor I şi a II-a nu vor…

ADMITERE DE TOAMNĂ prelungită la “Dunărea de Jos”

Scris de Joi, 11 Septembrie 2014
Conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați a decis să prelungească perioada de înscriere pentru Admiterea de toamnă cu încă o zi. Astfel, candidații sunt așteptați și vineri, până la ora 12,00, la centrele de înscriere din fiecare facultate, “Avem câteva cereri venite din partea unor candidați care nu au…

S-a legiferat accesul FĂRĂ BACALAUREAT la universităţi

Scris de Joi, 11 Septembrie 2014
Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia de care universităţile mai aveau nevoie pentru a începe efectiv să înscrie la cursuri tineri fără diploma de bacalaureat. În Monitorul Oficial din 9 septembrie, a apărut Ordinul nr. 4542 pentru aprobarea „Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la…
Pagina 161 din 214