11 maşini, sparte şi dezmembrate în trei luni

11 maşini, sparte şi dezmembrate în trei luni
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

A doua grupare de tineri acuzată că, în ultimele şase luni, a comis spargeri în serie asupra autoturismelor parcate pe străzile din Galaţi a fost destructurată zilele trecute de poliţişti. Cinci tineri, printre care şi minori, au vânat radiatoare şi baterii în valoare de 5.000 de lei.

11 este, deocamdată, numărul oficial al furturilor contabilizate şi puse de poliţişti în sema a cinci tineri, despre care susţin că ar fi dat lovituri în serie, începând cu data de 9 septembrie. Suspecţii, cu vârste cuprise între 14 şi 23 de ani, patru din Galaţi şi unul din Vaslui, sunt acuzaţi că până pe 8 decembrie ar fi atacat 11 autoturisme, parcate în diverse locuri de pe raza municipiului, şi le-ar fi sustras radiatoarele şi bateriile. Ulterior, o parte din piesele furate ar fi fost vândute în schimbul unor sume de bani, pe care cei cinci le-ar fi împărţit. La începutul acestei săptămâni, poliţiştii, ţinând cont de modul de operare identic pe gruparea îl folosea, au ajuns la suspecţi şi i-au reţinut.

"Poliţiştii au depistat patru dintre persoanele bănuite de săvârşirea acestor infracţiuni, trei dintre ele fiind reţinute pe bază de ordonanţă şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, urmând să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă", ne-a declarat cms. Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. La acest moment, anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu de 5.000 de lei, din care a fost recuperat jumătate.

Mici şi iuţi de mână

Furturile în serie comise de bande de infractori minori nu sunt o noutate pentru Galaţi, cel puţin în ultima jumătate de an. În luna august, în numai două săptămâni, 17 maşini, dintre care 13 taxiuri, au fost vandalizate, pe timp de noapte, de hoţi aflaţi în căutare de bani şi aparatură electronică de mici dimensiuni. După două luni de anchetă, poliţiştii au ajuns la concluzia că principalii suspecţi, care furaseră bunuri de 11.000 de lei, erau şase puşti, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Trei dintre ei, consideraţi autori principali ai loviturilor, au fost arestaţi pentru furt calificat.

Citit 5829 ori Ultima modificare Marți, 12 Decembrie 2017 21:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.