Păzeşte-mă, Doamne, de colegi …

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

…că de restul agresorilor mă păzesc şi singur, mai ales că aceia nu călătoresc în aceeaşi maşină cu mine! Cam aşa ar putea spune Neculai Grigoriu, internat de câteva zile în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

Omul susţine că a fost agresat, a doua oară în trei săptămâni, de şeful său de echipă de la societatea la care lucrează, dar că nici alţi colegi nu s-au dat în lături să-l lovească.   

„M-au bătut nişte colegi de serviciu şi şeful de echipă. Nu ştiu de ce. Că m-a mai bătut şi în urmă cu vreo câteva săptămâni, iar eu nu i-am cerut decât să-mi plătească medicamentele. Şi probabil aşa a înţeles el că trebuie să facă, să mă bată din nou”.

„Veneam de la Bălăbăneşti la Galaţi, cu maşina cu mai mulţi colegi. Şi la un moment dat, au oprit maşina, m-au dat jos şi m-au lovit cu brutalitate, cu pumnii şi cu picioarele”.

„Am dat o declaraţie la Poliţie şi vreau să-l duc în instanţă pe şeful care mă bate”, declară omul, sătul să fie agresat. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

Citit 1042 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.