Două femei, rănite pe strada Combinatului

Două femei, rănite pe strada Combinatului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Două femei au fost rănite şi trei autoturisme, avariate, în urma unui accident rutier petrecut pe strada Combinatului din Galaţi. Impactul a fost provocat de un şofer de 36 de ani despre care poliţiştii susţin că nu ar fi respectat distanţa regulamentară faţă de maşina care circula în faţa sa şi ar fi acroşat-o, proiectând-o apoi în altă maşină, care circula în acelaşi sens. În urma ciocnirii dintre cele trei vehicule, două femei, de 19 şi respectiv 44 de ani, pasagere în primul şi respectiv al doilea autoturism, au fost rănite şi au necesitat îngrijiri medicale. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Citit 2677 ori Ultima modificare Miercuri, 22 August 2018 21:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.