* Grav rănit, şoferul care făcea depăşirea neregulamentară se află internat la Spitalul de Urgenţă Galaţi *
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut luni, la ora 12,20, la Matca. Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi declară:
„Ovidiu Nelu Chicoş (35 de ani), din Matca, îşi conducea Kia Sorento GL 74 ZBY către Tecuci, pe Drumul Naţional 25. Având viteză mare, şoferul a încercat să depăşească – neregulamentar – un Iveco CC 5402 CB (înmatriculat în Bulgaria), corect condus de Ionel Condrache, de 31 de ani, tot din Matca”.
„De pe sensul opus, din faţa maşinii Kia, venea o altă maşină, astfel încât şoferul Ovidiu Chicoş a tras de volan, intrând peste Iveco, ieşind apoi în decor şi oprindu-se într-un plop”.
„Maşina Iveco este lovită, dar şoferul nu a păţit nimic, rănit grav fiind doar conducătorul auto de pe Kia Sorento. Acesta din urmă se află internat la Spitalul de Urgenţă Galaţi”.
Să ne ferim, aşadar, de grabă. Mai ales pe timp de carosabil umed, când inerţia maşinii poate fi fatală şi nouă, şoferilor, şi nefericiţilor din jurul nostru.