Fete hipnotice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ambasada României la Londra va găzdui sâmbătă, 28 noiembrie, la sediul din 1 Belgrave Square, SW1X 8 PH, începând cu ora 18.00, concertul cvartetului de viori electrice „Hypnotique" şi al tinerei artiste Alina Eremia, organizat de Romlink Media.

În prezent, cvartetul de viori electrice „Hypnotique" este singurul grup de acest gen din Europa. Pe lângă talent, cele patru tinere care fac parte din grup sunt şi deosebit de agreabile la privit, fiind de o frumuseţe de-a dreptul… hipnotică.

Din componenta cvartetului fac parte: Alina Horez -vioara 1, absolventa a Academiei Naţionale de Muzică, Iulia Andreea Zmeu - vioara 2, studenta a Academiei Naţionale de Muzică, Marta Baceanu - pian, absolventă a Academiei Naţionale de Muzică, Andreea Ghitan - violă, studentă a Academiei Naţionale de Muzică. 

Alina Eremia, cea care cântă cu ele la Londra, este deja o vedetă. La doar 6 ani, ea câştigă marele premiul la la Gala Tip Top Mini Top, după aceea a obţinut locul I la Concursul Ti amo, premiul de popularitate la Festivalul Internaţional al Cântecului pentru Copii şi Adolescenţi Steaua de Aur, premiul II la Mamaia copiilor.

La 11 ani a reprezentat România la concursul muzical Eurovision Junior care a avut loc la Hasselt, Belgia. În 2008 a primit Trofeul Concursului „Perlele Berlinului", iar anul acesta a primit două premii: premiul Radio România-Junior şi premiul I la Festivalul George Grigoriu.

Alina s-a născut la Buftea în 1993, a făcut parte timp de 6 ani din grupul Miracol şi de cinci ani studiază pianul la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 1 din Bucureşti.

Citit 1149 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.