Cartierul Mazepa, lăsat fără gaze din cauza unei avarii
Foto: Iulia Kelt

Cartierul Mazepa, lăsat fără gaze din cauza unei avarii
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

UPDATE, joi, 20 decembrie 2018 | În urma problemelor apărute la reţeaua de gaze din cartierul Mazepa, Distrigaz Sud Reţele ne-a informat că alimentarea cu gaze este încă sistată pentru mai multe blocuri. Echipele de la Distrigaz lucrează în zonă şi reprezentanţii instituţiei ne-au precizat că alimentarea cu gaze va fi reluată în cursul zilei de joi, 20 decembrie, până la ora 16,00.


Vană de gaz fisurată la panoul unui bloc din Mazepa | Lucrări nocturne la un bloc din cartierul Mazepa din Galați. Autoritățile au fost alertate din cauza unui miros înțepător prezent în aer. La fața locului, a fost trimis un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea perimetrului. De asemenea, a fost solicitată și o echipă de la Distrigaz pentru a se face verificări în vedrea stabilirii scurgerii de gaz.

”O autospecială de stingere cu apă și spumă a fost trimisă în zona unui bloc din cartierul Mazepa, după ce locatarii au simțit un miros înțepător de gaz. O autospecială ISU a fost trimisă pentru asigurarea perimetrului. Echipa de la Distrigaz a oprit alimentarea cu gaz și, în urma verificărilor, a stabilit că o vană de la un panoul exterior de alimentare, aflat la suprafață, era fisurată. Nu s-a impus evacuarea persoanelor din blocul respectiv pentru că gazul emanat din cauza fisurii de la vană se disipă în aer. Echipa de la Distrigaz a demarat procedura pentru înlocuirea vanei, iar până la finalizarea lucrării echipajul ISU va rămâne în zonă. Lucrarea se va finaliza cât mai repede, urmând să fie reluată alimentarea cu gaz”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Zona este asigurată de pompieri, așa că nu există pericol de explozie, iar locatarii din bloc nu vor rămâne fără căldură prea mult timp.

19 decembrie 2018

Citit 6707 ori Ultima modificare Vineri, 21 Decembrie 2018 13:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.