* Moda fotografiei cu maimuţa a trecut – acum se stă la poză cu votul * Sâmbătă, în ziua premergătoare turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, în judeţ au fost înregistrate 30 de evenimente * Poliţia cercetează cine e bătrâna tecuceană care avea notat cu cine să voteze * În intervalul orar 13-15, la Galaţi au fost constatate trei infracţiuni * Între orele 15 şi 17 s-a constatat o singură infracţiune şi a fost dată o sancţiune * La Galaţi şi Cosmeşti - două infracţiuni apărute între orele 17 şi 19 * Verificările poliţiştilor din comuna Smulţi, privitoare la două sesizări primite la Centrul Operaţional de Comandă al judeţului Galaţi - în plină desfăşurare *
Poliţiştii gălăţeni au făcut două dosare penale, pentru fapte care au avut loc în localităţile Gohor şi Smulţi - violare de domiciliu şi crearea de obstacole pe partea carosabilă -, şi au dat nouă sancţiuni.
Gohor – atacul afişelor
„Un localnic din Gohor a intrat în gospodăria unui consătean şi i-a lipit afişe electorale în toată curtea”, explică purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, subcomisar Cristina Tatulici. Omul a fost sacţionat pentru iniţiativa sa, care a implicat, evident, şi violarea de domiciliu.
Smulţi – secţie blocată de borduri
Nici în cealaltă comună gălăţeană, aflată în nordul judeţului, procesul electoral nu a fost lipsit de evenimente.
Cristina Tatulici: „Un cetăţean din Smulţi a blocat cu borduri aduse de o basculantă accesul în parcarea unei secţii de votare, pentru a nu mai putea oamenii să intre în secţie”.
Bordurile au fost îndepărtate, iar localnicul responsabil de ispravă s-a ales cu dosar penal.
Duminică dimineaţa, de la deschiderea urnelor, au fost sesizate patru evenimente referitoare la procesul electoral - toate în curs de verificare.
Bileţel cu indicaţii de vot, pentru o bătrână din Tecuci
Un incident mai puţin obişnuit s-a petrecut la Tecuci, unde, dis-de- dimineaţă, o bătrână analfabetă a venit la vot cu un bileţel pe care avea desenate însemnele unui partid politic. Dacă a fost sau nu o încercare de fraudare a procesului electoral – doar verificările Poliţiei pot stabili cu certitudine.
„A spus că nu ştie să scrie şi să citească”
„Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată duminică, la ora 8,30, de către preşedinta Secţiei de votare numărul 193, în legătură cu faptul că la secţie s-a prezentat o femeie în vârstă, care a spus că nu ştie să scrie şi să citească şi care avea asupra sa un bilet cu însemnele unui partid politic”, relatează Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Biletul – reţinut la secţia de vot
Biletul a fost reţinut de preşedinta secţiei de votare, care a întrebat-o pe femeie unde locuieşte - fără a o legitima - şi a îndrumat-o să meargă să-şi exprime dreptul la vot la secţia de votare pe raza căreia domiciliază.
Suspiciuni de manipularea a alegătorului
„Poliţiştii din Tecuci încearcă să afle identitatea femeii, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care aceasta a intrat în posesia biletului”, încheie Cristina Tatulici.
Galaţi & Bălăşeşti - Vot cu aparatul foto şi îmbrânceli
În ziua alegerilor nu lipsesc evenimentele nedorite. La orele prânzului apar două infracţiuni electorale la Galaţi şi una în comuna Bălăşeşti: primele privesc violarea secretului votului, iar cea din urmă - lovirea sau alte violenţe.
Flash-uri în cabina de vot
Infracţiuni… concomitente! „La Colegiul Naţional ˝Mihail Kogălniceanu˝ din Galaţi, doi bărbaţi – unul de 44 de ani, celălalt de 51 - au fost auziţi declanşând camerele foto în cabina de vot, imortalizându-şi în acest fel opţiunea de pe buletine.
„Cei doi au fost reţinuţi de Poliţie şi li s-au făcut dosare penale pentru violarea secretului votului”, explică subcomisarul Cristina Tatulici, Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Violenţă la Bălăşeşti
Tot Cristina Tatulici detaliază şi incidentul din localitatea gălăţeană Bălăşeşti:
„Poliţia i-a întocmit dosar penal unui localnic din comuna Bălăşeşti, care a încercat, folosind forţa fizică, să scoată din secţia de vot o altă persoană”.
Se pare că persoanele implicate în incidentul de la Bălăşeşti sunt viceprimarul comunei, care a vrut să o scoată din secţia de vot pe consiliera judeţeană Viorica Sandu (aparţinând formaţiunii politice rivale), care îşi pusese la încărcat telefoanele mobile în interiorul clădirii.
Ştirile de la ora 5 – alarmă în judeţ
La ora 5 după-amiaza, subcomisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi semnala că „poliţiştii au fost sesizaţi de către Biroul Electoral Judeţean că în localităţile gălăţene Smulţi, Oancea, Piscu şi Cerţeşti ar fi fost semnate în alb procesele verbale cu rezultatele votării de către toţi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare. Cercetările în acest caz sunt în plină desfăşurare”.
De asemenea, a adăugat purtătorul de cuvânt, „…poliţiştii mai fac verificări şi cu privire la trei persoane din Târgu Bujor, suspectate că au votat de mai multe ori”.
„O altă infracţiune electorală a fost constatată în municipiul Galaţi, unde un tânăr de 31 de ani, care şi-a fotografiat votul, este cercetat pentru violarea prin orice mijloc a secretului votului”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Energie şi legi încălcate la Fântânele
Subcomisarul Cristina Tatulici: „În localitatea Fântânele, un alegător a fost amendat cu 1.500 lei pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei, faptă sancţionată de legea electorală”.
În fapt, omul agita un calendar reprezentându-l pe unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte, deşi legea îi interzicea acest lucru.
Turism electoral şi furt de buletine de vot
Cinci maşini cu alegători?
Un prim incident din cea de-a doua serie de infracţiuni electorale petrecute în comuna Smulţi se referă la turismul electoral.
„Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că în comuna gălăţeană Smulţi cinci maşini transportă persoane în scop electoral”.
„O echipă de specialişti s-a deplasat la faţa locului în vederea verificării aspectelor semnalate”, declară Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Proces electoral suspendat
De asemenea, preşedinta Secţiei de votare numărul 453 din aceeaşi localitate gălăţeană le-a sesizat poliţiştilor faptul că a constatat dispariţia a două buletine de vot.
„La secţia de votare a ajuns o echipă de poliţişti pentru a stabili în ce condiţii au dispărut cele două buletine. Până la clarificarea situaţiei, procesul de vot a fost suspendat”, relatează Cristina Tatulici.
Seara ameninţărilor şi a indicaţiilor preţioase
Nici a doua jumătate a după-amiezii gălăţene nu a rămas în urma tendinţei înregistrată în prima parte a zilei – au apărut două infracţiuni amendate de Poliţie, în plus fiind aplicată şi o sancţiune.
„Un bărbat în vârstă de 40 ani, din Galaţi, este cercetat pentru violare prin orice mijloc a secretului votului, deoarece şi-a fotografiat cu telefonul mobil propriul buletin de vot. Fapta a avut loc la secţia numărul 101”, a declarat subcomisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Tot din această sursă am aflat că o femeie din comuna gălăţeană Cosmeşti a depus o plângere cu privire la comiterea infracţiunii de ameninţare de către viceprimarului din comună.
„Localnica încerca să fotografieze mai multe autoturisme care erau parcate în curtea primăriei din localitate. Femeia a avut un schimb de cuvinte neprincipiale cu viceprimarul, în cauză fiind făcut dosar penal”.
„În Galaţi, o membră a unei secţii de votare a fost amendată cu 1.500 lei pentru sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare, să voteze un anumit candidat - faptă sancţionată de legea electorală”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Femeia i-a indicat cu cine să voteze unei tinere care venise să îşi exercite dreptul la vot.
Ultima strigare a infracţiunilor
Alte poze, alte voturi. De data aceasta, la secţia de vot de la Unicom:
„Ambele infracţiuni au fost constatate în Galaţi, la aceeaşi secţie de votare. Doi bărbaţi de 59, respectiv, 19 ani, şi-au fotografiat buletinele de vot”.
Celor doi le-au fost făcute dosare penale, fiind cercetaţi pentru violare prin orice mijloc a secretului votului”, a declarat subcomisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.