Cuţite, beţie şi … exit-poll ?

Cuţite, beţie şi … exit-poll ?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tânăr de 21 de ani din Negrileşti susţine că duminică noaptea se întorcea spre casă, împreună cu câţiva cunoscuţi, când brusc a venit vorba despre partidul care a câştigat alegerile.

El ar fi dat glas lucrurilor pe care le ştia toată lumea, în acel moment, în urma rezultatelor parţiale anunţate şi … se pare că de aici i s-a tras tot necazul.

„Un consătean pe care-l cunosc a venit la mine şi m-a înjunghiat de patru ori”, susţine Andrei Danu, internat acum în secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, cu răni la nivelul gâtului, toracelui, şi al unui braţ.

„Mai eram şi cu ceilalţi băiaţi, care n-au rămas internaţi, dar care au şi ei răni”, mai spune pacientul. Curat murdar! 

„A încercat să felieze un susţinător al adversarului”

„În condiţiile unor alegeri tensionate şi care au împărţit naţia ca pe un pepene, în două jumătăţi, în comuna Negrileşti, în plină noapte, în cadrul contestării rezultatelor exit-poll-ului, un fan al celui care părea că a pierdut, deşi n-a făcut-o, a încercat să felieze cu cuţitul un susţinător al adversarului”.

„Din cele patru plăgi tăiate, una este în torace, răni ale  plămânului şi pleurei, leziuni care pot provoca moartea. Pacientul se află la Chirurgie Toracică, iar ciobanul extrem de mioritic la folosirea cuţitului se află încă în libertate”.

„Să sperăm că opţiunea lui în materie de candidaţi nu îi va da imunitate juridică, pentru că nu e preşedinte, e numai susţinător”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Politică sau doar beţie?

Oamenii legii spun că nu se ştie cu siguranţă dacă scandalul a avut la bază un motiv electoral, dar că protagoniştii erau, cu siguranţă, beţi.

„În cauză se desfăşoară cercetări. Aşteptăm ca bărbatul internat să ne prezinte certificatul medico-legal, urmând a se lua măsurile care se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi, Cristina Tatulici.

Citit 891 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.