Victor Cilincă, premiat de Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, pentru întreaga carieră jurnalistică
Foto: Iulia Kelt

Victor Cilincă, premiat de Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, pentru întreaga carieră jurnalistică
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

„În meseria asta e bine să fii cinstit, să nu faci pagube. În plus, e ideal dacă ai suflet și inimă,” a spus scriitorul, dramaturgul, publicistul, pictorul și, nu în ultimul rând, inginerul Victor Cilincă, premiat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi pentru „întreaga carieră jurnalistică liberă în slujba comunității”.

În discursul său de mulțumire, jurnalistul a ținut să amintească faptul că este un produs al învățământului superior gălățean (a absolvit Facultatea de Chimie Alimentară, secția Pescuit oceanic) și s-a format în ale scrisului la revista studențească „Orientări”. Fost scafandru și navigator, maestrul presei gălățene se „scufundă” acum în arhive, scoțând la iveală, în fiecare zi, întâmplări eroice din istoria orașului sau evenimente culturale inedite. Spirit enciclopedic, Victor Cilincă încearcă să aducă în paginile ziarului „Viaţa liberă” şi în cărţile sale, frânturi din istoria mai puţin cunoscută a oraşului, file de cenaclu, portrete ale cărturarilor și oamenilor de cultură gălățeni. Este semnatarul Abecedarului istoric gălățean dar și al Sagăi neștiute a Galațiului -1917-1918.

Pentru cartea în lucru despre Regina Maria a fost premiat de către Ambasada Marii Britanii la Bucureşti. Este Cetățean de Onoare al municipiului. În ceea ce priveşte dramaturgia, Victor Cilincă are nouă piese jucate, din care trei pe scena Dramaticului gălățean. Este menţionat în „Istoria literaturii române" şi în „Teatrul românesc contemporan", nominalizat de două ori la UNITER pentru cea mai bună piesă („Catrafuse") și pentru spectacolul de Ziua Unirii. Semnează 27 de cărți, dintre care 10 romane, publicate peste tot în lume.

Scrisul este un mod de viață și nu poate disocia jurnalistul de scriitor: „Am scris 150 de pagini în trei zile, două nopți și ajutat de 11 litri de cafea. Pentru mine, scrisul e un tot, dacă iei o cărămidă dintr-un zid, acesta se dărâmă”.

Pentru felul în care slujește cultura și presa, Victor a fost recompensat de Universitate, la împlinirea a 71 de ani de învățământ superior gălățean. Alături de jurnalistul „Vieţii libere” au mai fost premiaţi: Petru Mazilu şi Marius Dumitrache de la Pro FM-Lider FM, Nicoleta Rogojină din partea Monitorul de Galaţi, Valentin Trufaşu de la Adevărul, Alina Brandabur Salanţi de la TVR şi Sorin Rugină, realizatorul emisiunii Deschide Lumea de la Realitatea TV Galaţi-Brăila.

Citit 1755 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2019 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.