Sute de trenuri, filtrate de poliţie într-o zi

Sute de trenuri, filtrate de poliţie într-o zi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

24 de ore de foc pentru transportul feroviar din România, cu ocazia unei ample acţiuni de verificare a trenurilor de călători, efectuate de poliţie cu scopul de a preveni ilegalităţile care se comit frecvent în acest domeniu. Circa 400 de garnituri de tren şi aproape tot atâtea staţii feroviare au făcut obiectul controalelor poliţiştilor secţiilor regionale din toată ţara, vizaţi fiind deopotrivă inclusiv călătorii, dar şi comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în zona gărilor.

"Pe numele a 12 persoane au fost întocmite dosare penale, dintre care trei pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt şi alte şapte sub aspectul comiterii unor infracţiuni de evaziune fiscală, fiind reţinută o persoană. Poliţiştii au oferit şi recomandări esenţiale pentru lucrătorii comerciali din staţiile de cale ferată, cu privire la faptul că este interzisă depozitarea de bagaje ce conţin substanţe inflamabile, arme, valori monetare sau alte produse interzise prin lege", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Acţiunea poliţiştilor de la Transporturi, de tip "Rail Action Day - Active Shield", s-a desfăşurat concomitent şi în celălalte ţări europene. Aceasta este concept al RAILPOL - reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europeneorganizată simultan pe întreg continentul, pentru siguranţa transporturilor feroviare.

Citit 1766 ori Ultima modificare Duminică, 30 Iunie 2019 22:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.