O femeie de 62 de ani din Roşcani a trăit, zilele trecute, o iubire cu ştaif, atât de intensă încât, în cele din urmă, a ajuns la spital.
„Sunt de 40 de ani cu bărbatul meu şi deh, mai bea el din când în când, dar niciodată ca marţi seara. A venit la mine în cameră, pe la orele 17.00-18.00 şi a început să mă jignească şi să mă facă în tot felul: curvă, beţivă etc. I-am zis şi eu câte ceva, iar el şi-a scos gheata şi mi-a dat cu ea în cap. Exact cu tocul m-a lovit aici ”, spune femeia, arătându-ne cârpele pline de sânge cu care şi-a oblojit rana, până să primească ajutor din partea medicilor.
„Noroc că am reuşit să scap din colţul în care mă prinsese, că dacă mă băga acolo sub pat, cred că nu mai ieşeam”, îşi mai aminteşte victima.
„A fost internată, în secţia de Neurochirurgie, o doamnă cu un traumatism cranian a cărei poveste arată ce s-ar fi întâmplat cu Romeo şi Julieta dacă ar fi supravieţuit. S-ar fi căsătorit şi ar fi coabitat 40 de ani în căsătorie precum doamna noastră”.
„Soţul doamnei, un băutor moderat, a băut cu totul şi cu totul excesiv, a venit acasă montat şi deşi au patru copii, s-a dus la doamnă ca să o facă …. Cuvântul românesc „curvă ” vine de la cuvântul medieval „preacurvie”, aşa că îl putem folosi”.
„Doamna a emis anumite obiecţiuni şi şi-a adus aminte de trecutul soţului. Acesta şi-a scos încălţarea şi, cu tocul, a început să-i dea în cap. A dat temeinic şi a internat-o pe femeie în spitalul nostru – ne creşte coeficientul de utilizare şi îi mulţumim”.
„Totuşi, doamna, cu capul umflat a zis că-l iubeşte şi nu-l reclamă. Nimic nu e mai frumos decât dragostea”, a precizat păurtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Ca să vezi la ce te pot împinge 40 de ani de căsnicie şi o beţie pe cinste!