Ameninţări cu moartea. Atac cu securea şi şurubelniţa, pe Centură

Ameninţări cu moartea. Atac cu securea şi şurubelniţa, pe Centură
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Un gălăţean în vârstă de 35 de ani a ajuns în custodia autorităţilor după ce a provocat un scandal monstru, în cursul căruia a ameninţat cu moartea mai multe persoane.

Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în zona blocurilor din apropierea Drumului de Centură. Omul şi-ar fi invitat acasă un coleg de serviciu, vizita fiind stropită din belşug cu alcool. O serie de discuţii legate de diverse probleme de la locul de muncă au degenerat, iar gazda, pentru a-şi impune punctul de vedere, nu a ezitat să recurgă la violenţă. A pus mâna pe o secure, cu care l-a fugărit pe musafir prin casă, iar mai apoi pe scara blocului.

Colegul a reuşit să iasă din apartament cu gazda furioasă şi înarmată pe urmele sale. În calea lor a apărut un tânăr vecin, care la rândul său a primit ameninţări cu moartea, tratament ce avea să-i fie aplicat şi tatălui acestuia, pe care l-a anunţat speriat de ceea ce se întâmpla în imobil.

Panicaţi, vecinii au sunat la 112, la faţa locului sosind jandarmii. "Jandarmii au observat un grup de locatari care le-au indicat persoana violentă, acesta având asupra sa o secure, o şurubelniţă şi un foarfece. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Secţiei 3 Poliţie pentru verificări. În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti", a precizat lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi.

Citit 2807 ori Ultima modificare Luni, 05 August 2019 19:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.