Amenzi, permise suspendate şi dosare penale

Amenzi, permise suspendate şi dosare penale
În weekend, poliţişti în acţiune
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sâmbătă, zeci de poliţişti au ieşit pe străzile din oraş în cadrul unei acţiuni care a vizat reducerea numărului de accidente rutiere, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi combaterea fenomenului infracţional.

„I.P J. Galaţi a desfăşurat o acţiune, în sistem integrat, un vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, a prevenirii şi combaterii faptelor ilegale, generatoare de accidente rutiere, precum şi în scopul diminuării fenomenului infracţional. La această acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciilor Ordine Publică, Rutier, Investigarea Criminalităţii Economice, Criminalistic şi Acţiuni Speciale”, ne-a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma acestei acţiuni, oamenii legii au constatat şase infracţiuni şi 181 de contravenţii. Cei prinşi în flagrant că încălcau legea s-au ales cu dosar penal, iar cei care au săvârşit abateri contravenţionale au primit amenzi, valoarea acestora ridicându-se la 150.240 de lei.

Totodată, poliţiştii au verificat şi şoferii aflaţi în trafic. Astfel, unii conducători auto vor fi, în următoarea perioadă pietoni, iar alţii au rămas şi fără certificatele de înmatriculare ale autoturismelor. „În cadrul acţiunii au fost reţinute 19 permise de conducere şi retrase şapte certificate de înmatriculare”, a conchis Gabriela Costin.

Citit 2422 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2019 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.