* Nu e de glumă! Avem COD GALBEN de frig până miercuri, 27 ianuarie, ora 8,00 *
În estul, sudul şi centrul ţării vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor.
Temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între -15 şi -25 C°, maximele din timpul zilei rămânând negative.
În regiunile sud-estice, în intervalul 22 ianuarie ora 22 - 24 ianuarie ora 8,00, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de până la 70-75 km/h, spulberând şi viscolind zăpada.
Acest lucru va determina scăderea indicelui de răcire, IR, sub pragul critic de -32.
Recomandări SMURD
1. Dacă putem, să evităm să ieşim.
2. Iar dacă ieşim, ne îmbrăcăm şi ne încălţăm ca în Siberia.
3. Ar trebui să consumăm alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate – ouă, lactate, fructe şi legume.
4. Consumul de băuturi alcoolice şi cafea trebuie evitat pentru că deshidratează.
5. Acordaţi o atenţie specială copiilor şi evitaţi situaţiile în care cei mici sunt lăsaţi să aştepte în interiorul maşinilor parcate.
6. Vârstnicii, în special cardiacii, trebuie să evite frecventarea locurilor aglomerate care le-ar putea provoca o criză.