Ce deosebire este între doi indieni?

Ce deosebire este între doi indieni?
Bancă de vânzare
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Răspunsul ar putea fi: "deocamdată, niciuna". Site-urile de ştiri economice, dar şi cele generaliste s-au întrecut ieri în a posta ştirea că un om de afaceri indian a cumpărat sau e pe cale de a cumpăra Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), fondată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel supranumit de presă "regele asfaltului". Justificarea întrebării din titlu apare atunci când este vorba de numele investitorului indian respectiv. Unele site-uri, multe la număr, au publicat ştiri de genul "Miliardarul Lakshmi Mittal a cumpărat banca lui Umbrărescu", în timp ce altele, nici ele puţine, au postat "Miliardarul Sanjeev Gupta, posibil cumpărător al băncii lui Umbrărescu". Se pare că singurele informaţii care "se pupă" în cele două categorii de texte sunt că BRCI este pe cale să se vândă şi că posibilul nou proprietar are (Gupta) sau a avut (Mittal) tangenţă cu combinatul siderurgic din Galaţi. Cei care îl dau pe Mittal drept cumpărător afirmă că tranzacţia s-a făcut sau urmează să se facă, prin "vehiculele financiare" ale acestuia, în timp ce site-urile care merg "pe mâna" lui Gupta spun că acesta vine ca persoană fizică în tranzacţie, nu prin banca pe care o deţine în Marea Britanie.

Într-un final, singurul lucru cert este că "regele asfaltului" încearcă de trei ani să găsească un cumpărător pentru BRCI şi că acesta a închis toate sucursalele din teritoriu, păstrând doar unitatea centrală din Bucureşti.

BRCI este o instituţie de credit construită pe fundaţia fostei băncii greceşti ATE, preluată de Umbrărescu în 2013, scrie hotnews.ro. BRCI a închis anul 2018 cu o pierdere de 9,2 milioane de lei, iar din 2014, primul an complet de funcţionare a băncii, şi până anul trecut, a strâns pierderi de aproape 90 milioane de lei, potrivit zf.ro.

Citit 5782 ori Ultima modificare Duminică, 24 Noiembrie 2019 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.