Prietenii ”Vieţii libere” o pot salva pe Elena. Gest caritabil la concertul aniversar

Prietenii ”Vieţii libere” o pot salva pe Elena. Gest caritabil la concertul aniversar
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În această seară, la concertul aniversar dedicat împlinirii a 30 de ani de existenţă a cotidianului "Viaţa liberă", alături de noi va fi prezentă şi Elena Orac, tânăra gălăţeancă ce se luptă pentru a strânge 60.000 de euro ca să trăiască. Sute, poate mii de gălăţeni, şi nu numai, au făcut ca până acum tânăra să adune mai bine de jumătate din sumă. Evenimentul din această seară, de la Sala Sporturilor, ar putea-o ajuta decisiv.

În mai puţin de două luni de la prima publicare a cazului disperat în care se află Elena Orac, tânăra diagnosticată cu scleroză multiplă care are şansa la o viaţă normală în schimbul sumei de 60.000 de euro, sute de persoane, oameni simpli, firme, fundaţii au sărit să o sprijine cu donaţii şi sponsorizări. Oameni de bine au vândut, au alergat, au cântat, au înotat şi au pus mână de la mână să promoveze povestea tinerei pentru care speranţa poate prinde contur efectiv în februarie în Rusia, ţara care i-a oferit şansa unui transplant cu celule stem. Astfel, din donaţiile online, direct în contul bancar, prin evenimentele organizate special pentru ea, sau graţie sponsorizărilor, Elena Orac a reuşit să adune aproximativ jumătate din suma necesară, ceea ce îi dă mari speranţe că în februarie, cu puţin ajutor în plus, va avea banii de operaţie.

O petrecere de 40.000 de lei

La evenimentul caritabil de pe 17 noiembrie, când sute de gălăţeni au alergat în Grădina Publică şi au donat bani, Elena a reuşit să strângă, dintr-un foc, peste 12.000 de lei. Nu a fost decât avanpremiera a aceea ce s-a întâmplat duminică, 8 decembrie, la evenimentul caritabil organizat pentru ea la restaurantul "Diamond", unde 350 de gălăţeni s-au adunat ca să o sprijine, moral şi financiar. Suma strânsă din bilete, 100 de lei de persoană, nu a fost decât o mică parte din banii care au ajuns la Elena, pentru că participanţii au donat cu generozitate şi în urna adusă la petrecere, alte sume fiind strânse din licitarea diferitor obiecte aduse de susţinătorii Elenei pentru a o ajuta. Peste 40.000 de lei a fost suma strânsă, în câteva ore de petrecere, muzică, dans şi voie bună!

Astăzi, tot Galaţiul e alături de ea

În această seară, începând cu orele 18,00, la Sala Sporturilor, Elena Orac şi soţul ei vă vor întâmpina la concertul aniversar al "Vieţiii libere". Alături de toţi prietenii care ne vor fi aproape, pe scenă, dar mai ales în public, o putem ajuta, dând astfel o altă măsură a zicalei "dar din dar se face rai". Cititorii care vor fi alături de noi, la concertul aniversar plin de surprize şi premii multe şi consistente, îşi pot dovedi solidaritatea şi generozitatea ajutând-o pe Elena, prietena pentru care am ales, în acest an, să mobilizăm toată speranţa pe care încercăm să o aducem, la fiecare Crăciun, în sufletele oamenilor greu încercaţi. Elena şi Adrian Orac vor fi prezenţi în foaierul Sălii Sporturilor, cu o urnă, un zâmbet şi o vorbă bună, pe toată durata evenimentului. Nu le va lipsi speranţa că prietenii noştri, ai "Vieţii libere", le vor deveni, într-o seară atât de specială pentru noi şi pentru întregul oraş, prieteni pe viaţă.

O boală nemiloasă

Elena a fost diagnosticată cu scleroză multiplă recurent remisivă imediat după nuntă, în urmă cu cinci ani. De atunci a făcut tratamente chinuitoare, dar care nu i-au stopat boala, ci dimpotrivă. Pentru că vrea să încerce tot ce e posibil ca să se vindece şi, de ce nu, prin curajul ei să le dea şi altor bolnavi speranţa unui tratament, Elena intenţionează să ia drumul Rusiei, unde a aflat că se aplică deja o terapie revoluţionară prin transplant de celule stem. "Am aflat de cazul unei paciente de 34 de ani, care a urmat această procedură şi rezultatele au fost foarte bune. E singurul loc în lume unde se face intervenţia şi terapia ulterioară, am luat deja legătura cu ei şi ne aşteaptă în 2020, oricând vrem şi putem", ne-au spus Elena şi Adrian Orac. Costurile intervenţiei la "Pirogov Hospital A.A. Maximov Clinic" din Moscova, împreună cu cele necesare deplasării, investigaţiilor şi terapiei ulterioare ajung la 60.000 de euro, sumă mult prea mare pentru tânăra familie, ale cărei venituri lunare nu ajung nici măcar la 4.000 de lei. Speranţa lor stă în donaţiile oamenilor de bine, în mâinile cărora îşi pun şansa la o viaţă normală şi cât mai lungă pentru Elena.

Cei care vor să doneze bani pentru ca tânăra bolnavă să ajungă în Rusia o pot face virând în conturile deschise pe numele Elena Maricela Orac, la Banca Transilvania:

RON: RO70BTRLRONCRT0307491501

EUR: RO20BTRLEURCRT0307491501

CITEȘTE din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 3469 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2019 14:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.