* Direcţia Apelor-Prut a anunţat, vineri, instituirea codului galben hidrologic în perioada 12 februarie, ora 14 - 14 februarie, ora 16 *
Hidrologii susţin că sunt aşteptate depăşiri ale cotelor de atenţie pe mai mulţi afluenţi ai râului Bârlad, în judeţele Vaslui, Vrancea, Galaţi.
„Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite, dislocări, ruperi ale podurilor de gheaţă, formarea de aglomerări de gheţuri pe unele sectoare de râu, cu creşteri artificiale de niveluri şi local depăşirea cotelor de atenţie pe afluenţi ai Bârladului:
· „Vaslui, Racova, Crasna, Simila, Tutova - aferente judeţului Vaslui
· Berheci, Zeletin - aferente judeţelor Vrancea
· Galaţi, Tecucel, Suhurlui, Geru - aferente judeţului Galaţi,
se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale „Apele Romane” – Direcţia Apelor Prut.
Ca urmare a acestor estimări, a fost impusă starea de vigilenţă şi se fac monitorizări permanente ale situaţiei hidrologice în cele trei judeţe.
În plus sunt deja pregătite materiale care se pot utiliza în cazul unor eventuale intervenţii. În acelaşi timp, s-au trimis atenţionări către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă.