Remorca i-a creat probleme la controlul de frontieră

Remorca i-a creat probleme la controlul de frontieră
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Frumuşiţa, judeţul Galaţi, un ansamblu rutier, format dintr-un autovehicul marca Volkswagen Caravelle şi o remorcă, ambele înmatriculate în România. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că ansamblul rutier era condus de J.P., cetăţean român, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul rutier respectiv.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Citit 746 ori Ultima modificare Luni, 17 Februarie 2020 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.