Scandal la Secția 3. Un individ a fost arestat după ce i-a amenințat grav pe mai mulți polițiști

Scandal la Secția 3. Un individ a fost arestat după ce i-a amenințat grav pe mai mulți polițiști
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Incidentul soldat cu reținerea unui galatean de 38 de ani a avut loc noaptea trecută. Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 3 au fost inițial sesizări cu privire la faptul că în parcarea unui bloc, de pe strada Oțelarilor, se aflau mai multe persoane care ascultau muzică la volum ridicat, deranjând locatarii imobilului.

Polițiștii au mers imediat la adresa indicată, dar la vederea acestora, persoanele in cauză au fugit, fiind depistat la fața locului un bărbat, de 32 de ani, care a fost condus la sediul poliției. Situația s-a agravat odată cu sosirea la secție a doi bărbați, prieteni cu tânărul adus pentru audieri.

"La scurt timp, s-au prezentat doi bărbați din anturajul acestuia, unul dintre ei, de 38 de ani, adresând cuvinte și expresii jignitoare polițiștilor. Acesta a fost imobilizat și condus în sediul poliției, ocazie cu care i-a amenințat pe polițiști cu acte de violență", declară cms-sef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Întreaga situație a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, procurorul dispunând reținerea persoanei respective, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sâmbătă, 30 mai, bărbatul a fost prezentat instanței, care a dispus măsura preventivă a arestării la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citit 5227 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Mai 2020 23:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.