Patru cazuri noi și un deces, din cauza coronavirusului

Patru cazuri noi și un deces, din cauza coronavirusului
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

S-au înmulțit cazurile de infectare cu coronavirus în județul Galați. Direcția de Sănătate Publică a primit încă patru rezultate pozitive la testările făcute pentru depistarea COVID-19. Astfel, numărul gălățenilor care s-au infectat cu noul virus a ajuns la 598.

Din totalul celor infectați, 353 au fost declarați vindecați și au fost deja externați din spitale. Din păcate, a fost raportat încă un deces printre cei infectați, numărul total ajungând la 84 de decese. De data aceasta este vorba despre bărbatul de 45 de ani, angajat al căminului de îngrijire bătrâni "Sf. Spiridon".

Conform Grupului de Comunicare Strategică, pacientul, care fusese declarat vindecat de coronavirus după tratamentul cu plasmă, dar rămăsese internat în stare extrem de gravă la secția de terapie intensivă, avea și alte comorbidități: HVB, obezitate, sdr. QT prelungit, steatoza hepatică, sdr. hepatocitoliză. Este primul deces înregistrat printre angajații căminului "Sf. Spiridon".

Direcția de Sănătate Publică are vești bune legate de numărul persoanelor care trebuie să stea în izolare la domiciliu. Deși în ultima perioadă datele oficiale arătau doar creșteri, de data aceasta numărul celor care trebuie să stea 14 zile la domiciliu a scăzut. Mai exact, 125 de persoane au primit avizul epidemiologic și îşi pot relua viața de zi cu zi, alţi 2.295 de gălățeni fiind în continuare în monitorizare medicală la domiciliu. Totodată, una dintre persoanele care ar fi trebuit să stea în izolare nu a respectat această regulă și a fost internată într-un centru de carantină. Astfel, în centrele de carantină instituționalizată din județ sunt internate 28 de persoane.

De asemenea, datele oficiale arată că de la începutul pandemiei, la nivelul județului Galați, s-au efectuat 6.207 teste, cu 88 mai multe față de raportarea de duminică.

Menționăm că datele prezentate se pot modifica, în funcție de evoluția epidemiologică, cifrele mai sus menționate fiind raportate luni, la ora 13,00.

Citit 1747 ori Ultima modificare Luni, 01 Iunie 2020 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.